Poporul român numeşte ziua de 17 Martie a fiecărui an – Alexiile. În această zi este pomenit cuviosul Alexie, zis „omul lui Dumnezeu”; românii îi mai spun şi „Alexie cel Cald”. Legenda spune că era fiu de împărat, cununat cu forţa de tatăl său; Alexie, după cununie, a plecat în pribegie şi apoi s-a călugărit. Murind egumenul acelei mănăstiri, călugării au vrut să-l aleagă pe Alexie, pentru credinţa lui, dar acesta s-a împotrivit. La stăruinţele lor, el a lepădat straiul călugăresc, s-a întors la curtea tatălui său, neştiut, unde a trăit într-o colibă, nerecunoscut de nimeni şi a murit tot aşa, doar că ţinea în mână o scrisoare în care era dezvăluit cine era el. Alexie a dus o viaţă simplă, cuvioasa şi plină de pioşenie, de aceea i s-a spus „omul lui Dumnezeu”. Se spune că de atunci, preotul întreabă la cununie de trei ori pe miri, dacă vor să se cunune, ca să nu fie cununaţi cu forţa, ca Alexie.

Superstiţiile Alexiilor

Spuneam că lui Alexie i se spunea şi „cel Cald”; el a fost denumit astfel deoarece se crede că el dezgheaţă pământul, aduce căldura şi vremea bună. Se spune că în ziua de Alexii peştii „bat” apa pentru prima dată şi că pescarii trebuie să înghită un mic peştişor viu şi să postească toată ziua ca să aibă noroc la pescuit. Aceasta este şi ziua în care broaştele cântă pentru prima oară; dacă ele canta prima oară în această zi, superstiţia spune ca primăvara va fi frumoasă, călduroasă, însorită, fără ninsoare şi frig. Dacă gazele şi rozătoarele ies înainte de Alexii sau dacă broaştele cântă înainte de această zi, se spune că va mai fi îngheţ şi frig în primăvara respectivă. O altă superstiţie legată de vreme: în ziua de Alexii, copiii prindeau cu un ac într-un păr, un cărăbuş. Dacă acesta rezista până dimineaţă, anul care urmă ar fi fost un an prost, cu vreme capricioasă şi neprielnica pentru recolta. Dacă murea, însemna că anul va avea vreme bună pentru recoltă.

REDACŢIA