Numele Halloween derivă şi din faptul că în calendarul creştin apare cu o zi înaintea zilei de toţi sfinţii („All Hallow’s Day”). În calendarul celtic era ultima zi a anului. În noaptea aceea, toate vrăjitoarele, spiriduşii, spiritele şi duhurile rele ieşeau şi se dedau la rele. Zânele bune apăreau tot atunci, dar numai de la lăsarea serii şi până la miezul nopţii. Această sărbătoare este considerată propice pentru fenomenele supranaturale; încă mai este celebrată, în Scoţia, cu muzică şi veselie. Vechii celţi aprindeau ruguri şi apoi făceau cercuri de jar şi cenuşă. În cerc şi aproape de circumferinţă, toţi participanţii puneau câte o pietricică. Dacă, a doua zi, o piatră era mişcată sau în afara cercului, se credea că cel care a pus-o va muri în mai puţin de un an. Astfel de superstiţii morbide nu au mare trecere în zilele noastre; superstiţiile cu privire la norocul în dragoste sunt mai populare. Iată câteva procedee care nu se efectuează decât de Halloween.

Ca să-ţi vezi viitorul mire = într-o cameră în care e aprinsă doar o lumânare în faţa unei oglinzi, priveşte în oglindă cu atenţie, în timp ce mănânci un măr sau îţi piepteni părul. Ursitul îşi va arăta chipul în oglindă.
Există, la ţară, o veche superstiţie cum că, dacă o femeie mănâncă un peşte sărat înainte de culcare, ursitul îi va stinge setea cu o cană cu apă în vis.

Ca să afli cine se căsătoreşte primul = se pun 4 căni goale pe o masă rotundă. Într-o cană se pune un inel, în alta un bănuţ şi în alta un fir de portocal înflorit sau un fir de iarbă-neagră. A patra cană rămâne goală. Participanţii, legaţi la ochi, vor înconjura masa de 3 ori şi apoi vor atinge câte o cană. Cel cu firul se va căsători primul; cel cu banul nu va cunoaşte sărăcia; cel cu inelul va fi fericit în dragoste; cel cu cană goală nu se va căsători.
Un test similar se poate face cu 3 farfurioare: una cu apă curată, una cu apă murdară şi una goală. O femeie care vrea să-şi afle norocul este legată la ochi şi condusă spre masa având mâna stângă întinsă. Apoi i se spune să atingă o farfurioară. Cea cu apă curată îi spune că se va mărita în curând cu un bărbat chipeş; cea cu apă murdară – că va lua un văduv; cea goală, că nu se va mărita.

Obiceiul este ca, de Halloween, să se mănânce piure de cartofi. Şi acest fel de mâncare ne oferă o metodă divinatorie pentru a afla cine se va căsători primul dintre mesenii necăsătoriţi. Se introduc în cantitatea de piure gătită un inel, un bănuţ, un nasture, o formă de inimioară, o scoică şi o cheie. Se sting luminile şi fiecare mesean, cu o furculiţă sau o lingură, încearcă să găsească obiectele. Cel cu inelul se va căsători primul, cel cu banul va fi bogat; cel cu nasturele va rămâne necăsătorit; inima arata dragoste pasională; scoica – lungi călătorii; cheia – mult succes şi putere.

Ca să afli dacă te înşeală = de Halloween, alege una din scrisorile de la persoana iubită, mai ales una cu declaraţii fierbinţi. Pune-o deschisă pe masă şi apoi impatureste-o de 9 ori. Prinde-o cu un ac, pune-o în mănuşa stângă pe care apoi băga-o sub pernă. Dacă în acea noapte visezi argint, pietre preţioase sau semipreţioase, sticlă, castele sau apă curată – declaraţiile sunt sincere şi iubitul/a îţi este credincios/oasă; dacă visezi lenjerie, furtună, foc, lemn, flori sau că te salută, iubitul este prefăcut şi te-a înşelat.

Ca să afli cu ce fel de bărbat te vei mărita = este un vechi şi ciudat obicei, acum practic dispărut, care spune că fetele trebuie să meargă câte două într-un câmp cu varză şi acolo să se lege la ochi. Apoi fiecare pereche, ţinându-se de mână, să caute o varză şi s-o smulgă din pământ. Dacă tulpina este înaltă – soţi înalţi; scurtă – soţi scunzi; dacă tulpina e strâmbă – soţi necinstiţi şi bolnăvicioşi; tulpina subţire (moale) – soţi fără voinţă; tulpina tare – soţi puternici şi hotărâţi. Dacă atârna bucăţi de pământ de rădăcinile verzei e semn de bogăţie; dacă rădăcinile sunt curate e semn de sărăcie.

Un alt obicei ciudat, care ar arăta starea financiară a viitorului soţ, are nevoie de un amestec, în formă de pastile, din: unt, zahăr, nucă prăjită, nucşoara, alună. Se înghiţeau 9 “pastile” înainte de culcare. Dacă soţul urma să fie bogat şi “de viaţă”, femeia visa aur, pietre preţioase, mătăsuri; dacă visa ţesături – om al bisericii; vis întunecat – avocat; agitaţie şi confuzie – comerciant; tunete şi fulgere – militar sau marinar; furtuna şi ploaie – funcţionar sau va lucra în casa altuia.

Ca să afli dacă îndrăgostiţii vor fi fericiţi = mai multe persoane stau în jurul unui foc în aer liber, apoi un bărbat îşi invită aleasa inimii să pună o nucă pe jăratec; apoi repetă şi el gestul. Dacă nucile ard abia strălucind sau mocnit, cuplul a fost predestinat să aibă iubire şi viaţa lungă şi armonioasă. Dacă nucile se crapa sau pocnesc tare ori se mişcă brusc în foc, atunci bărbatul şi fata se vor certa foarte mult, căci temperamentele lor nu se potrivesc unul cu altul.

“Pescuitul” merelor = Halloween nu e complet fără acest obicei. Fiecare participant primeşte un măr în care taie un mic lăcaş unde se introduce câte un răvaş. Merele se pun într-un lighean cu apă şi fiecare încearcă să apuce câte unul cu dinţii, apoi se citesc răvaşele; ele pot fi de genul “Soţul îţi va fi om important şi frumos”, “Iubitul te înşeală”, “Fereşte-te de un brunet care pretinde că te iubeşte” etc.

Seminţe de cânepă = un obicei vechi cere ca fetele să iasă într-un câmp cu cânepă, să scuture seminţe şi să spună: “Sămânţă de cânepă, cum vii după mine, arata cine-mi va fi mire”. Apoi, rasucind-se brusc, fetele vor avea o viziune a viitorului soţ.

*Citeşte şi Halloween – Rit păgân, superstiţie sau sărbătoare creştină?aici.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro