Diverse,  Editorial,  Superstiţii generale

Între superstiţii şi bunele maniere

Există, şi au existat dintodeauna, nişte legi nescrise, care reglementează comportamentul oamenilor, în toate împrejurările vieţii; astăzi le numim bunele maniere.Dar nu mulţi ştiu că unele dintre acestea îşi au obârşia în superstiţii născute de-a lungul timpului, din întâmplări coincidente cu urmările lor. De fapt, bunele maniere care spun că „e bine să…”, derivă din superstiţiile care spun că „nu e bine să…”, pentru că dintotdeauna o afirmaţie este mai bine primită decât o negaţie.
Astfel, se spune că obiceiul bărbatului de a însoţi femeia pe partea dinspre stradă a trotuarului, se trage de pe vremea când trăsurile puneau în pericol viaţa pietonilor, chiar aflaţi pe trotuar. Nemaivorbind despre pericolul stropirii hainelor la trecerea acestora; de altfel, şi în zilele noatre este indicat să procedăm la fel, căci şoferii din ziua de azi nu diferă – din păcate – de vizitii de demult. Un alt motiv pentru această poziţionare, ar fi acela ca doamnele să poată privi în voie vitrinele, fără efort, atunci şi acum.
În trecut, doamnele purtau rochii lungi cu crinoline, care trebuiau ridicate la urcatul sau coborâtul scărilor, altfel existând pericol de căzături. Ori, de atunci bărbaţii urcă primii o scară, ca să nu poată privi sub fustele doamnelor; din acelaşi motiv, la coborâre doamnele sunt primele.
Noi românii oferim doamnelor şi domniţelor noastre flori în număr fără soţ; pe vremuri se spunea celei dragi „eşti o floare, tu completezi buchetul”; astăzi nu mai spunem astfel, dar bunele maniere spun să oferim un număr impar de flori.Pe vremea când nu exista Primărie, exista Sfatul Bătrânilor şi cum în acea vreme bătrânii erau cinstiţi aşa cum trebuie, aceştia stăteau aşezaţi, iar ceilalţi, maturi şi tineri, stăteau în picioare, cu pedepse pentru cei care nu respectau aceasta. În ziua de astăzi, bunele maniere cer ca tinerii să ofere locul celor în vârstă. Doar că acum, nu-i mai pedepseşte nimeni dacă nu o fac!
Bunele maniere spun că trebuie să urăm cuiva care strănuta, „noroc” sau „sănătate”. Aceasta condiţionare provine din antichitate, când se credea că strănutul este o formă de boală sau de neşansă. Tot astfel, punem mâna la gură când tuşim, strănutăm sau căscam; se credea că prin gură poate ieşi sufletul şi poate intra diavolul. Acest motiv a dispărut astăzi, obiceiul a rămas şi e bine aşa.
Bunele maniere spun că nu poţi să refuzi să strângi o mână întinsă pentru salut, de obicei, mâna dreaptă. De ce? Pentru că, în vechime, în dreapta ţineai arma, iar trecând-o în stânga şi întinzând mâna dreaptă goală, arătai că vii cu gânduri bune, în semn de pace.

Se spune că nu este bine să intri într-o biserică având capul acoperit cu pălăria sau căciulă, căci este lipsă de smerenie şi respect pentru cele sfinte, care pot fi aspru pedepsite de Dumnezeu. Acum, nu mulţi se mai tem de Dumnezeu, dar obiceiul a rămas. Tot aşa, bărbaţii îşi ridică pălăria când salută; obicei rămas de pe vremea turnirurilor, când cavalerii îşi ridicau viziera la sfârşit pentru a fi recunoscuţi de domniţele lor şi de public.
Ca şi pe vremuri, şi astăzi, în Maramureş, în biserică, bărbaţii stau în faţă, iar femeile – în spate şi nu din cauză că femeile nu erau respectate, ci din cauză că la acea vreme bisericile erau în majoritate din lemn şi la marile sărbători mai luau foc de la lumânări, a rămas cutuma că femeile să stea mai aproape de ieşire, pentru a fi mai ferite de foc şi a putea scăpa fugind pe uşa bisericii.

REDACŢIA