„Sorcova, vesela/Să trăiţi, să-mbătrâniţi/Ca un păr, ca un măr/Ca un fir de trandafir/Tare ca piatra, iute ca săgeata/Tare ca fierul, iute ca oţelul/La anul şi la mulţi ani!”

Cele de mai sus sunt textul pe care copiii îl rostesc în dimineaţa zilei de An Nou, însoţindu-l cu bătăi uşoare pe umerii celor sorcoviţi, cu obiectul pe care îl numim „sorcova”, care este format dintr-un bat poleit şi cu mai multe flori de hârtie pe el. Dar sorcova nu a fost dintotdeauna aşa cum o ştim astăzi. Se spune că încă din cele mai vechi timpuri, cam până la anul 46 i.Chr. când anul nou începea la 1 Martie, exista obiceiul de a merge pe la case în ziua Anului Nou, având în mâini ramuri de măslin în semn de pace, sau de laur în semn de onor, iar după acest an, odată cu hotărârea lui Caesar a începerii anului la 1 Ianuarie, obiceiul sorcovitului s-a mutat şi el la începutul Anului Nou . Cu sorcova se bătea de mai multe ori umărul unei anumite persoane, ea jucând rolul unei baghete magice, înzestrate cu capacitatea de a transmite sănătate, tinereţe şi fertilitate celui vizat.

Mai târziu, se colinda cu o mlădiţă înmugurită de măr, care se punea în apă în noaptea Sfântului Andrei şi care până în ziua de Sfântul Vasile era înflorită. Aşa se explică de ce în colindele româneşti se cântă, în plină iarnă, despre florile dalbe-flori de măr, şi despre măruţ-mărgăritar. Despre originea cuvântului sorcova, se spune că ar proveni din „surov”, adică verde-fraged în limba bulgară; alţii spun că provine din cuvântul bulgăresc „sorok” care înseamnă 40, câte bătăi pe umăr trebuiau date în timpul sorcovitului.

Sorcova la noi

Există câteva legende despre apariţia sorcovei la noi. Una dintre ele vorbeşte despre Sfântul Vasile, care era un om bun; el s-a rugat de Dumnezeu să-i dea şi lui o zi, iar Dumnezeu i-a dat cea dintâi zi a anului, Anul Nou. De bucurie, Sfântul Vasile a luat un clopoţel şi a legat la toartă o crenguţă de busuioc şi s-a suit la Dumnezeu să-i ureze. Astfel, s-ar fi născut obiceiul sorcovitului.
O altă legendă spune că în seara de Anul Nou, Sfântul Vasile stătea la fereastră şi îşi scria viaţa, cu lacrimi în ochi. Dracii îl necăjeau, sunând la fereastra lui cu un clopoţel şi o talancă. Sfântul, din bunătate, a binecuvântat ca ziua de Anul Nou să fie zi de veselie şi să se umble cu uratul pe la ferestre şi de atunci a rămas obiceiul sorcovitului. Şi astăzi, uneori copiii răi iau în deşert numele sorcovei, zicând: „Sorcova/Morcova/Dă-mi jupâne roşcova/Dacă nu mi-i da/ Naiba să te ia”.

Există şi câteva superstiţii în legătură cu acest obicei, nu prea multe, ca încă un semn că obiceiul nu este foarte-foarte vechi. Cu sorcova merg numai copiii, deoarece ei sunt puri, nevinovaţi şi urările lor se împlinesc mai lesne. Superstiţia spune că dacă în dimineaţa de Anul Nou te sorcoveşte un băieţel, urările se vor împlini mai repede decât dacă te sorcoveşte o fetiţă; dar şi că sorcova făcută în casă este mai „eficientă” decât cea cumpărată. Urarea copiilor aduce noroc şi nu este bine să rămâi nesorcovit, căci nu-ţi merge bine tot anul. La fel, nu este bine să laşi nerăsplătita osteneala urătorilor, care se poate face dându-le mere, nuci, colaci şi bani, altfel… îţi pierzi norocul.
La anul şi la mulţi ani !..

*Citeşte şi Superstiţiile zilei de 1 Ianuarie – aici.

REDACŢIA