• Nu face plăţi în ziua de luni, că dai bani toată săptămâna.
  • Dacă un păianjen coboară seară pe cineva, înseamnă noroc.
  • Dacă întâlneşti un cal alb, vei avea noroc. Interesant este faptul că această superstiţie este valabilă la toate popoarele lumii, calul alb, fiind considerat un simbol aristocratic.
  • Mâncărimea la mâna stângă e semn că vei primi bani, iar la mâna dreaptă, e semn că va trebui să dai bani.
  • Se pare că “a te săruta sub vâsc” nu mai este “la modă” din anul 2007. Acum, banii sunt la putere. În acest sens se spune că nu-i bine să te prindă începutul anului fără un ban în buzunar – eventual card. Dacă sunt “euroi”, e şi mai bine. Fiind an fără soţ, banii trebuie să fie puşi în buzunarul stâng, iar ca să-ţi meargă şi mai bine, indicat ar fi (în buzunarul drept) să ai şi un fir de busuioc.
  • Când simţi că-ţi tremura genele de la ochiul stâng este de bun augur, dacă acest lucru se întâmplă însă la ochiul drept vor fi neplăceri.
  • Nu trebuie să urezi noroc vânătorilor, pescarilor şi cartoforilor pentru că le aduci ghinion.
  • Dacă porţi mereu cu tine puţină sare, aceasta îţi va aduce noroc.
  • Dacă un cuţit sau o foarfecă îţi cade din mână şi se înfige în podea, primeşti musafiri neaşteptaţi.
  • Dacă întâlneşti un popă pe drum, e semn rău.
  • Dacă visezi ceva urât, să nu povesteşti înainte de ora 12 după-amiaza că se îndeplineşte.
  • Nu face cadou un portofel gol, aduce sărăcie.
  • Nu fluieră seara în casă, aduce pagubă.
  • Dacă în casa sunt copii, musafirii trebuie să se aşeze, dacă nu, se zice că fura somnul copiilor.
  • Dacă ţi se bate ochiul stâng, ai necaz, iar cel drept, bucurie.
  • Dacă te dor dintii, e bine să te scoli din pat pe piciorul stâng.
  • Să nu pui mâna pe sare în ziua de Paşte, că îţi transpira mâinile tot anul.
  • Dacă te visează cineva că eşti tras la faţă, palid, înseamnă căsătorie.
  • Dacă întâlneşti pe cineva cu găleata plină, aduce noroc; invers, aduce ghinion.
  • Dacă mirele scapa verigheta la cununie, cuplul nu va fi fericit.
  • Prima oară când intri într-o instituţie sau casa nu calcă cu stângul, că îţi va merge prost.
  • Nu-ţi cumpăra maşina de culoare verde. Aduce ghinion.
  • Dacă deschizi umbrela în casă, atragi spiritele rele.
  • Dacă te mănâncă spinarea, iei bătaie.
  • Este semn rău să arunci gunoiul seara, după asfinţit.
  • Nu se vor semna acte în ziua de luni, între orele 9-10 dimineaţa.
  • Dacă te mănâncă nasul, te cerţi cu cineva.
  • Nu privi o vacă ce stă să fete, că-i “tai” laptele.
  • Dacă verşi sarea, ai parte de ceartă.
  • Femeia gravidă nu trebuie să privească pe fereastră la mort, că va naşte copil mut.
  • Un căscat este semn al unui pericol apropiat. Pune mâna la gură ca să nu-ţi iasă, odată cu căscatul, şi sufletul.
  • Dacă presari petale de trandafir prin casă, calmezi spiritele, înlături stresul şi readuci armonia în familie.
  • Este de bun augur să ai o fecioară ca domnişoara de onoare!
  • Dacă cineva priveşte copilul cu ochi rai, îl va deochia. Trebuie stinşi cărbuni aprinşi în apă, din care copilul să bea de trei ori.
  • Să nu mănânci direct din oala mare cu mâncare, că îţi ploua la nuntă, dar se mai spune şi că dacă-ţi ploua la nunta ai belşug în căsnicie.
  • Dacă dintre două persoane care spun că te iubesc, vrei să aflii care te iubeşte mai mult, da numele lor degetelor mari de la cele 2 mâini, apoi leagă-ţi degetele cu o aţă, un deget la un capăt al ei şi celălalt deget la celălalt capăt; depărtează brusc mâinile, ata se va rupe – degetul care are cea mai lungă bucată din aţa iniţială, îţi va spune cine te iubeşte cu adevărat.
  • Nu trebuie să treci pe sub o scară, de orice fel ar fi ea, de zugrav, de bibliotecă, de lemn pentru urcat în copac… Dacă totuşi treci pe sub ea, pune-ţi o dorinţă când eşti sub scară.
  • Aşternutul schimbat Vineri anunţa vise urâte. Nu începe niciodată o călătorie Vineri, altfel vei avea parte de ghinion. Nu începe niciodată să îţi confecţionezi o haină Vineri, decât dacă o poţi termina tot în acea zi.
  • Dacă eşti semn de Apă (Rac, Scorpion, Peşti), nu purta argint la tine în zilele impare ale săptămânii – aduce ghinion.
  • Nu purta pix negru la tine în ziua de miercuri! Aduce ghinion. (Irlanda)
  • Celţii credeau că pisicile sunt reîncarnarea persoanleor decedate şi că, dacă omorau o pisică, chiar şi accidental, îşi aduceau asupră-le un ghinion foarte mare; de asemenea, dacă din neatenţie călcâi o pisică pe coada, urma să ai ghinion.
  • Nu vărsa cafea în ziua de Sâmbătă! Dacă această zi cade şi în data de 13, cu siguranţă îţi va aduce ghinion.
  • În ziua de Luni, nu ieşi din casă cu cheile în mâna stângă. Altfel îţi va merge rău toată săptămâna.
  • Ghinion va avea cel ce vede 2 sau 3 corbi împreună.
  • Este semn rău dacă vezi lilieci zburând şi le auzi ţipătul.
  • Aduce ghinion dacă pui pantofii noi pe masă.
  • Dacă eşti născut la confluenta dintre două zodii, poarta la tine în ziua de luni o mică scoica. Aduce noroc toată săptămâna. (Franţa)
  • Nu folosi foarfece în ziua anului nou. Îţi vei tăia orcie oportunitate de îmbogăţire pe anul ce urmează.
  • Dacă nu faci un cadou în ajun de Crăciun, anul următor prosperitatea te va părăsi.
  • Când termini de mâncat un ou fiert, împinge linguriţa prin oul gol ca să nu-l laşi pe diavol să îşi facă culcuş.
  • Îţi va purta noroc în anul următor dacă vei prinde frunzele ce cad toamna.

REDACŢIA