Denumirea populară a lunii Februarie mai este şi Faur, Făurar, Fluierar sau Luna Lupilor. Îi zice Făurar, după făurarii în fier (fierarii), care pregăteau fierul plugului pentru arat; există şi un fel de zicală, care spune că „Faur fereca şi desfereca/ Două săptămâni ferica/ Iar două desferica:/ Ninge şi plouă, /Îngheaţă şi dezgheaţă,/ E ger şi căldură”. Asta pentru că în Februarie noaptea îngheaţă pământul, iar ziua se dezgheaţă; dar şi pentru că este o lună destul de ciudată: geruri ca gerul Bobotezei şi căldură ca în Martie-Aprilie. Este luna când gospodarii satelor încep pregătirile pentru muncile câmpului, lucrul în livezi, gunoitul câmpului, altoitul pomilor, răsăditul seminţelor şi altele. Superstiţiile sunt legate de prevestirile de timp: dacă va cânta bufniţa, e semn de primăvară timpurie; dacă Faur este urât, luna Mai va fi frumoasă; dacă nu e vifor în Februarie, viforul vine la Paşti; se spune că zăpada de Făurar întăreşte semănaturile.

1 Februarie: Gurbanul viilor şi superstiţiile sale

Obiceiul ca în dimineaţa zilei de 1 Februarie bărbaţii să plece din sat, la vie, este numit „Gurbanul viilor”. Ajunşi la vie, fiecare tăia din vie câteva corzi cu care se încingea, dezgropau o sticlă sau o ploscă îngropată de cu toamna, făceau un foc, apoi mâncau şi beau, jucau şi săreau peste foc. După numele turcesc al sărbătorii, „gurban”, se poate că în vechime să se fi jertfit o oaie sau un berbec. La asfinţit, oamenii se întorceau în sat cu făclii aprinse şi continuau petrecerile în familie.

La 1 Februarie, de Gurbanul viilor, superstiţia spune că nu e bine să începi a lucra, dacă nu dai ceva de pomană. Altă superstiţie: femeile dau de pomană turte de mălai, la muşuroiul furnicilor, pentru ca lăcustele, gângăniile, cărăbuşii să nu le strice semănaturile. Ziua de 1 Februarie mai e numită şi Ursina: femeile şi bărbaţii „o ţin” ca să nu le mănânce ursul vitele. Dacă în ziua asta nu este omăt, atunci se va depune; dacă este – se va topi.

2 Februarie: Întâmpinarea Domnului – Obiceiuri

Ziua aceasta mai este numită şi Stretenia, Filipii de iarnă, Martinii de iarnă sau Stretenia gheţii. Stretenia este o zi rea, cu ceasuri rele; cine se naşte în această zi sau face nuntă, nu-i merge bine, se spune că Stretenia este Ziua Babelor. Pentru această zi există un străvechi obicei de început de an viticol, ocolul ritual al viţei de vie, numit „Târcolitul viilor”. Capul familiei merge la vie, dimineaţa, cu bundarete (un fel de caltaboş) şi o sticlă de vin în traistă. Acolo dă ocol viei de trei ori, oficiind un fel de cult: pune câte o bucată de bundarete la fiecare colţ al viei, retează o coardă, o unge cu funingine amestecată cu untură şi bea o gură de vin. În final, spune o incantatie-monolog: „Doamne, să-mi faci strugurii ca bundaretele de mari!/ Bună dimineaţa, vie!/ Mulţumesc, Ilie!”. Coardele se pun cruciş pe piept, se duc acasă, se plantează şi devin „norocul viţei de vie”, apoi urmează praznicul Streteniei.
*Mai multe amănunte despre Întâmpinarea Domnului – 2 Februarie – click aici.

Superstiţii de Stretenie

Cine nu ţine Stretenia, n-are spor în casă. Se ţine căci e rea de lupi, care acum se împerechează. Ziua este numită şi Martinul mare; se serbează prin nelucrare, contra lupilor şi urşilor. Superstiţia spune că cine mătură în casă, îşi vede vitele bolnave de streche. Dacă la Stretenie e zi frumoasă, atunci până la Sfântul Gheorghe tot aşa va fi, iar dacă numai dimineaţa e frumoasă – adică dacă până soarele e sus pe cer, de-şi vede ursul umbra – atunci vremea va fi rea. În această zi nu e bine să tăi cu foarfecele, căci e rău de gândaci.

10-11 Februarie: Haralambie de ciumă şi Vracii

Pe 10 ale lunii, este Sfântul Haralambie, patronul tradiţional al ciumei, care apără de boli, atât oamenii, cât şi animalele. Superstiile legate de acest ocrotitor spun că e bine să împarţi colăcei, ca să se îndure Sfântul să nu dea drumul ciumei din lanţ. În unele sate, femeile dezbrăcate dau ocol casei în această zi de trei ori; există superstiţia că astfel nu se apropie diavolul de casa lor.
Pe 11 ale lunii, este sfântul Vlasie sau Vracii ori Vlasii. Superstiţia spune că cine se roagă de Sf.Vlasie, acela nu rămâne niciodată fără o pară în pungă. Îi mai spune Vracii, căci Sf.Vlasie este ocrotitorul insectelor dăunătoare, pe care le poate trimite celor ce nu ţin ziua lui la cinste, şi-i poate îmbolnăvi de surzenie şi orbire; cel ce lucrează orbeşte sau face vlasi (viermişori) în urechi. În această zi se spune că se dezleagă glasul păsărilor cerului.

24 Februarie – Dragobetele

Această zi mai este numită Sânt’Ion de primăvară, Ioan Dragobete sau Drăgostitele. Ziua de 24, probabil un vechi început de an (alteori sărbătorit la 1 sau 25 Martie), păstrează numeroase ecouri ale unor practici magice. Este prin excelenţă o sărbătoare a fertilităţii, pusă sub semnul zeităţii mistice, Dragobetele. Dacă timpul este favorabil, fetele şi feciorii ies la pădure, chiuind şi hăulind, să culeagă primele flori de primăvară, ghiocei şi brânduşe. De aici înainte, păsările încep să ouă. Celor care nu ţin această zi, superstiţia spune că li se strică ouăle sub cloşcă; Dragobetele fereşte de arsuri şi de lupi. Magia rurală aminteşte că în această zi, babele fac „de dragoste” la cele tinere.
*Mai multe despre Dragobete (click aici).

29 Februarie – Sfântul Casian

Ziua Sfântului Casian, celebrata o dată la patru ani, este marcată în calendarul popular prin explicaţia ce justifică prezenta slabă a Sfântului: el s-a făcut remarcat printr-o slabă participare la viaţa comunităţii umane. De aceea, superstiţia spune că în această zi să dai ajutorul şi dacă ţi se cere şi dacă nu; să fii săritor şi să faci fapte bune, altfel Dumnezeu te pedepseşte, cum a făcut cu Sfântul, lăsându-i ziua în calendar doar o dată la patru ani.

REDACŢIA