Vrăjile
Mijloacele magice prin care se pot trimite asupra oamenilor boli sau alte necazuri sunt – în superstiţia populară – vrăjile.
Vrăjitorii sunt consideraţi fiinţe fără Dumnezeu, care apelează la puteri satanice pentru a face rău. De obicei, vrăjitorii folosesc diverse obiecte, precum: fuse, cuţite, cuie, fier de plug, dinţi de pieptene, potcoave găsite, oase de mort, picior de iepure etc. Uneori se foloseşte o păpuşă din cârpe, legată, străpunsă sau îngropată. Trimiterea bolii sau răului către cineva se face prin obiectele vrăjite sau prin rostirea unei vrăji; iar acestea puteau provoca „bube-dulci”, junghiuri, dambla sau albeaţă; dar aveau şi menirea de a despărţi doi oameni care se iubeau; puteau „lua” somnul copiilor, laptele vacilor şi altele. Vrăjile se numeau „făcătură” sau „aruncătură”; se mai folosea „argintul-viu”, adică mercurul descântat şi trimis la cel ursit de vrăjitoare.

Descântecele
Superstiţia spune că vraja nu poate fi desfăcută decât de descântece. Cercetătorii de folclor spun că este destul de dificil de cules astfel de descântece, care sunt făcute, de regulă, de bătrânele satelor, deoarece acestea nu vor să-şi dezvăluie „tainele”. Se ştie că descântecele se fac în mai multe feluri; cu apă „neîncepută”, cu plante de leac, între care mătrăguna, cu un ştergar curat, pâine unsă cu miere, sare şi lumânări. Se mai folosesc: busuiocul, pana de păun, un ban vechi de argint, legate cu fir roşu şi, în unele regiuni, cu cuţit.
În trei zile şi anume Marţi, Joi şi Sâmbătă se descântă; dar, în nici un caz, nu se descântă la „pişcatul lunii”, adică atunci când este Lună Nouă, pentru că atunci efectul descântecului poate deveni nociv, se inversează şi poate dăuna.
Junghiul era descântat folosind cuţitul, deoarece se spunea că „i s-a pus cuţitul”. Atunci când descântecele nu ajutau bolnavul sau nu aveau efectele dorite, românii apelau la ajutorul Bisericii, plătind rugăciuni pentru vindecare sau îndepărtare a vrăjii sau căutau un preot ori un sihastru pentru citirea molitvelor Sfântului Vasile cel Mare. Un alt mod de desfacere a vrăjilor este utilizarea „focului-viu” prin aprinderea unui foc între doi arbori îngemănaţi, folosindu-se cenuşa pentru diferite ritualuri sau apa fiartă la acest foc. Aceasta ajută şi la dezburătorit; despre descântecele de deochi am vorbit pe larg aici.

Blestemele
Sunt cele mai simple vrăji, cele discursive, care se mărginesc la o simplă rostire. E drept că, superstiţia spune că, unele persoane au „gură pocită”, adică au legături cu duhurile rele, iar blestemele rostite de acele guri se împlinesc întotdeauna. Blestemele sunt multe şi toate sunt cunoscute atât la sate, cât şi în mediul urban. Câteva exemple: „Lovi-te-ar boala!”, „arde-te-ar focul!”, „sări-ţi-ar ochii!”, „mânca-te-ar viermii!”, „mânca-ţi-aş coliva!” sau „dormire-ai somnul de veci!”. Uneori, oamenii le rostesc în mod mecanic; dar dacă ar gândi puţin la conţinutul lor, ar înceta – poate – să profereze asemenea grozăvii. Unde mai pui faptul că, uneori, blestemele, din diferite motive, se întorc asupra celor care le proferează!


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro