Skip to content

Month: October 2019

Halloween – Rit păgân, superstiţie sau sărbătoare creştină? (31 Octombrie)

Imediat după 1989, “barierele” au dispărut, diversele obiceiuri, superstiţii sau sărbători, îndeosebi americane, au început să fie practicate şi la noi. Este cazul Zilei Îndrăgostiţilor (Valentine’s Day), dar şi al Halloween-ului (ziua tuturor sfinţilor). În cazul celei din urmă, aceasta se sărbătoreşte pe 31 octombrie şi conţine rituri tipice pomenirii morţilor, dar şi cele ale sărbătorii de An Nou. Este un amestec de ritual păgân, superstiţie şi sărbătoare creştină. Să vedem de unde provine aceasta. Halloween – denumirea După cum veţi vedea mai jos, în secolul al VII-lea, ziua de 1 Noiembrie era Ziua tuturor sfinţilor, adică “All Hallow’s Day”;…

Ceremonii de Halloween – 31 Octombrie

Numele Halloween derivă şi din faptul că în calendarul creştin apare cu o zi înaintea zilei de toţi sfinţii („All Hallow’s Day”). În calendarul celtic era ultima zi a anului. În noaptea aceea, toate vrăjitoarele, spiriduşii, spiritele şi duhurile rele ieşeau şi se dedau la rele. Zânele bune apăreau tot atunci, dar numai de la lăsarea serii şi până la miezul nopţii. Această sărbătoare este considerată propice pentru fenomenele supranaturale; încă mai este celebrată, în Scoţia, cu muzică şi veselie. Vechii celţi aprindeau ruguri şi apoi făceau cercuri de jar şi cenuşă. În cerc şi aproape de circumferinţă, toţi participanţii…

Noaptea Sfântului Andrei – 30 Noiembrie

Se spune despre noaptea zilei 30 Noiembrie că atunci, ordinea cosmică este răsturnată, şi lumea celor vii se întrepătrunde cu lumea spiritelor. Ziua de 30 era denumită ziua Lupului sau Godinetul şchiop şi multe din practicile ajunului acestei zile şi din ziua respectivă se leagă de lupi. Dacii venerau Lupul, avându-l ca simbol pe steagul lor de luptă, sărbătorindu-l în ajun şi în ziua respectivă. Se spune că dacă în această noapte vitele mugesc, asta înseamnă că vin lupii; pentru a le feri de lupi gospodarii fac o cruce din ceară şi o lipesc pe cornul drept al vitelor. Iată…

Superstiţii şi obiceiuri de Sf. Dumitru – 26 octombrie

Acum, se spune că Sf. Dumitru desfrunzeşte pădurea şi-i adună pe toţi la Focul lui Sâmedru; ciobanii coboară cu oile de la munte şi toată lumea se pregăteşte pentru iarnă. Există superstiţia printre ciobani că dacă arunci un topor între oi, iar lângă el se va aşeza o oaie albă, vremea va fi bună şi, dimpotrivă, dacă oaia este neagră, va fi iarnă grea. De Sf. Dumitru se adună cu toţii la Sărbătoarea recoltei; se fac focuri mari şi se dau la vale roţi “de foc”, de fapt, roti din paie şi fân, cărora li se dă foc. În această…