Cine a fost Mama Omida?
La început a fost magia…
Magia satului românesc, plină de credinţe şi legi străvechi, de eresuri de mult uitate, de rituri şi ritualuri ancestrale care însoţeau pe trăitorii acestui pământ de la naştere, până la moarte; păstrătoarele acestor comori oculte erau babele care se pricepeau la toate, care-şi însoţeau ritualurile cu puterea vindecătoare a plantelor şi a diferitelor mixturi din acestea, tradiţia transmiterii orale a acestor cunoştinţe, făcând posibilă păstrarea lor din negura vremilor. Apoi, încet-încet, de-a lungul secolelor X-XIV, acestora, au început să li se alăture alt fel de vrăjitoare, venite din îndepărtata şi misterioasă Indie împreună cu şatrele de ţigani nomazi. În timp ce baba satului folosea plante şi leacuri naturale, descântece şi ritualuri cunoscute şi acceptate de întreaga comunitate, ţigăncile vrăjitoare, ghicitoare şi descântătoare foloseau alte ritualuri, străine nouă (şi poate, de aceea mai atrăgătoare?), moştenite din cultura hindo-gitană şi aduse cu şatra nomadă până în satele noastre, din alte spaţii culturale, străine Europei. Isteţimea românească a asimilat magia acestor noi ritualuri şi le-a adăugat cunoştinţelor noastre de demult, înmulţindu-şi puterea vindecătoare, divinatoare sau prezicătoare, după cum puteţi citi şi în „Ocultismul rustic” (detalii aici). Dar farmecul misterios al acestora a fost păstrat, în cea mai mare parte, de către ţigăncile ale căror origini se pierd în adâncurile istoriei Indiei, căci pentru a impune celor ne-gitani, numiţi de ţiganii nomazi gadjo, ele se adresau suferinţelor acestora, fizice, psihice sau sentimentale, prin acţiunea malefică sau benefică a vrăjilor, impunându-le teamă şi respect. Cu timpul, ocultul rural, cu întregul său bagaj de cunoştinţe îngemănate de la ambele culturi, hindice şi europene, la care s-au adăugat şi rămăşiţe din locurile asiatice sau greceşti prin care ţiganii nomazi trecuseră în migraţia lor, acest ocult rural este astăzi întâlnit în habitatul lumii urbane. Superstiţiile specifice arealului lor cultural, cel sătesc, au migrat împreună cu ţăranii deveniţi orăşeni, şi au fost preluate şi îmbogăţite cu cele existente deja în comunităţile ţigăneşti de la periferiile oraşelor şi s-au împământenit în urban.
Legenda vie – Mama Omida
Cine a fost Mama Omida? Ne place să credem că se trăgea dintr-o astfel de stirpe hindo-gitană şi nu ne îndoim că a moştenit mult din talentul şi harul acelor ţigănci misterioase, venite cu secole în urmă din India, cu şatrele nomade. Despre Mama Omida nu se ştiu prea multe lucruri, iar cele – puţine – care se ştiu, sunt cele spuse de cea care se declară unica urmaşă a Mamei Omida. Se pare că s-a născut în com. Ruşeţu jud. Buzău, la 22 Decembrie 1940, iar data morţii ei, se pare că a fost în anul 1994, şi se pare că a avut o fată şi patru băieţi şi… cam atât. Ce se ştie precis despre Mama Omida este că ea este aceea care a păstrat tradiţia ţigăncilor hindice în practicarea magiei, dezlegarea farmecelor şi divinaţie, devenind cunoscută nu numai în timpul ei, căci amintirea şi faima să dăinuie şi probabil va mai dăinui. Vom mai spune, ceea ce mulţi ştiu deja, că Doina Badea, mai puţin cunoscută acum, cântăreaţă de excepţie a anilor 1960-70, victimă a marelui cutremur din 1977, o vizita des, ea fiind aceea care a introdus-o la Elena Ceauşescu; printre clienţii Mamei Omida s-au numărat un avocat cu faima la acea vreme, Guţă Vernescu, dar şi celebrul autor român de desene animate Ion Popescu-Gopo. Vor fi fost mult mai mulţi cei care, celebrii fiind, erau clienţi ai săi, dar şi mulţi, nenumăraţi oameni simpli; nu era un lucru cu care să te lauzi în vremea aceea, cum nici astăzi mulţi nu recunosc că frecventează vrăjitoarele. Dar Mama Omida nu era o vrăjitoare oarecare, celebritatea ei a depăşit graniţele vieţii ei pământeşti, căci se spune că adevăratele vrăjitoare îşi consumă propria energie şi asta îşi pune amprenta pe lungimea vieţii lor, ceea ce ar putea justifica trecerea ei dincolo la numai 54 ani, dacă datele de mai sus sunt reale.
Există o mărturie despre Mama Omida, care suna astfel: „Am cunoscut-o întâmplător pe renumita Mama Omida, în iarna 1993 la Străuleşti. S-a prăpădit la puţine luni după aceea. Era o femeie spre 70 (n.a.!), cu o casă modestă plină de nepoţi. I-am remarcat imediat ochii duri, de un ametist ciudat…”. În mărturia respectivă se mai spune despre faptul că avea trei fii, dar nu se pomeneşte despre vreo fiică; există şi o fotografie, dar nu avem siguranţa că este a Mamei Omida, pentru că nu am putut lua legătura cu autorul. Se pare că – deşi ea însăşi ducea o viaţă modestă – s-a îngrijit de copiii şi nepoţii ei, pentru ca aceştia să aibă tot ce le trebuie şi mai mult decât atât!
Nerecunoştinţa urmaşilor…
…este vădită. Numele Mamei Omida a devenit sinonim cu o persoană având puterea de a prezice viitorul; şi nu orice fel de putere, ci una dovedită! Astăzi, nenumărate sunt cele care se declară urmaşele Mamei Omida şi ele sunt „net mai înstărite decât era Mama Omida”, dar nici una nu s-a gândit că amintirea acesteia trebuie cinstită, cel puţin făcând cunoscută viaţa ei, aşa cum a fost, celor care au cunoscut-o, dar şi acelora care doar au auzit despre faima ei. La urma-urmei, aşa cum ruşii o au pe Djuna, bulgarii pe Vanga, noi o avem pe Mama Omida şi este drept să ştim mai multe despre ea. Aşteptăm!…
Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro
