VIP-ul superstiţiilor – pisica neagră!
Când se plimba ţanţoşă prin Egipt, admirându-şi portretele şi statuile ridicate de egiptenii care o venerau că pe o zeiţă, pisica nu putea să bănuiască ce soartă îi va rezervă viitorul. După secole de veneraţie, prin Evul Mediu decăzuse într-atât încât rangul de însoţitoare a vrăjitoarelor, pe umărul cărora trona plină de importantă, zbârlindu-se la „vulgul” care nu ştia ce să facă: să se teamă de ea sau… s-o cotonogească; rangul ăsta – zic – era cea mai înaltă treaptă la care putea să aspire atunci. Dar, încă era vedetă. De altfel, nici mai târziu în decursul istoriei, cum nici în zilele noastre, pisica nu şi-a pierdut din importanţă. Sigur, au existat şi perioade „negre” în care importanţa ei s-a redus la simplul rol de vânător de şoareci dar, slavă Domnului, că asta n-a ţinut mult!
Este incontestabil faptul că talentul şi lumina nu pot fi ţinute sub „obroc”; ele strigă lumii anunţând marile spirite, marii actori. Pisica a fost întotdeauna o… Divă pe scena superstiţiilor. Adulată de unii (se spune că în Marea Britanie este considerată aducătoare de noroc!), detestată de alţii (citesc recent într-un ziar foarte serios, o ştire a AFP care citează organizaţiile de apărarea drepturilor animalelor; ştirea spune că în Italia, anual „dispar” 60.000 de pisici negre, datorită persoanelor superstiţioase care cred că pisicile negre au puteri malefice şi aduc ghinion!), pisica trece victorioasă prin istoria superstiţiei şi străluceşte la rampa ei. De la un timp încoace însă, se pare că primeşte doar roluri secundare: să-şi ascută gheruţele pe lemn, ca să ştie tot superstiţiosul că se schimbă vremea; ba, să doarmă cu lăbuţele sub ea, că aşa grăieşte superstiţia că se face vreme rea; sau strănută şi asta înseamnă că o să plouă; ori să-şi „spele” faţa cu lăbuţa, că asta înseamnă că vin musafiri şi aşa mai departe.
Cu toate că e distribuită în roluri atât de ingrate, Pisica neagră este demnă şi conştientă de importanţa ei: ce s-ar face superstiţioşii fără pisica neagră? Ea rămâne mereu… VIP-ul superstiţiilor.
Aşi mai scrie despre „cariera” ei de aducător de ghinioane, dar trebuie să plec la o întrunire a Fan Clubului „CHAT NOIRE” împreună cu Negruţu. Cum cine e Negruţu? Pisica mea! Şi e neagră!
Superbă Vineri şi acolitul ei, 13
Gloria şi faima zilei de Vineri se pierde în negura timpului. În orice caz e o zi importantă pentru superstiţioşi. Să vedeţi: într-o vineri, Eva l-a ispitit pe Adam cu mărul; Potopul a început tot într-o vineri. Şi când credeţi dvs. că s-au „amestecat” limbile la Turnul Babel? Aţi ghicit! Într-o zi de vineri. Şi tot într-o astfel de zi – Vinerea Mare – a fost răstignit Iisus. Trebuie să recunoaşteţi că este o zi mare pe scena Ghinionului. Dar gloria ei s-a amplificat când pe aceeaşi scenă a apărut un nou partener, 13. Din acest moment „succesul” a fost asigurat.
Oricum, şi numărul 13 îşi crease o oarecare faima, mai ales că la Cina cea de Taină fuseseră 13 persoane la masa şi-aţi văzut cum s-a sfârşit. Da, dar împreună, Vineri şi 13, au avut parte de o carieră fulminantă în lumea superstiţiilor. Într-o zi de vineri 13 (oct. 1307) Cavalerii Templieri şi-au văzut sfârşitul. Dar şi Sabatul vrăjitoarelor, la care participau 12 vrăjitoare + diavolul = 13, are loc tot vinerea, aşa că rolul principal în aducerea ghinionului şi a influenţelor malefice, le-a fost asigurat celor doi: vineri 13. Eu numai când mi-aduc aminte că un cutremur devastator a fost într-o vineri, mă şi mir că n-a fost 13! Acest mare „actor” pe scena nenorocului a venit la rampa cu un nume deja cunoscut „triskaidekafobie” – adică teama de cifră 13; dar când acest duo de „vedete” a fost recunoscut, ei au primit gloriosul şi simplul nume de „paraskavedekatrifobie” sau „paraskevidekatriafobie”, adică teamă de vineri 13.
Şi astăzi, superstiţioşii din întreaga lume îi „divinizează”!
Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro
