Superstiții .ro

În această săptămână, numită şi Săptămâna Patimilor, lucrul încetează începând de Joi. În Joia Mare superstiţia spune că, cine doarme în această zi, va fi leneş tot anul; în special femeile vor fi vrăjite de Joimăriţa şi condamnate a fi leneşe. Se spune că morţii vin în această zi la vechile locuinţe, unde stau până în Sâmbăta dinaintea Rusaliilor; pe vremuri această zi era aceea în care se termina de tors cânepa. Acum se fac focuri rituale pentru încălzirea morţilor, de obicei în mijlocul curţilor gospodăriei. Se spune că după această zi nu mai este bine să se mănânce urzici, deoarece în Joia Mare are loc „nunta urzicilor”, când ele înfloresc şi nu mai sunt bune de mâncat.
În Vinerea Seacă trebuie să se ţină post sever, post negru, fără mâncare sau băutură (apă sau vin); se spune că cine ţine acest post va fi ajutat de Dumnezeu să scape de boli, să le meargă bine tot anul, să fie feriţi de nevoi şi de necazuri. Există superstiţia că postul negru din această zi te fereşte de dureri de cap tot anul şi, de asemenea, că vei şti cu trei zile înainte când o să mori. Se spune că dacă în Vinerea Mare plouă, anul va fi roditor. În Duminica Paştilor, cine nu merge la biserică va suferi de „lingoare” tot anul. Despre cei ce se nasc în ziua de Paşti, când se trag clopotele, se spune că vor fi norocoşi toată viaţa. Cine moare în ziua de Paşti, va căpăta iertarea păcatelor şi va merge în Rai.

*Poţi citi mai multe despre Săptămâna Patimilor – Tradiţii şi obiceiuri – click aici

REDACŢIA

Origini – Paştile

Paştele – chiar dacă nu sub forma pe care o cunoaştem astăzi – a fost sărbătorit cam din anul 1400 i.Chr. Mai târziu au fost sărbătorile lui Ianus, când apar şi ouăle roşii.Denumirea acestei sărbători vine de la ebraicul “pesah” care înseamnă “trecere”. În Vulgata acesta a fost tradus prin expresia “transitus Domini” – trecerea Domnului, devenită în engleză iacobina “passover”, la catolici fiind “passione” adică suferinţa, din grecescul “pascho”- sufăr, “paschei”- suferă; în germană este “der Ostern”. Oricum, denumirea de Paşti a rămas şi este foarte veche.
În ceea ce priveşte ouăle vopsite, există numeroase legende, dintre care cea mai cunoscută este cea care spune că Maica Domnului avea un coş cu ouă pe care l-a pus la poalele Crucii Răstignirii lui Iisus Christos, iar sângele Domnului a curs pe ouăle albe şi le-a roşit. O altă frumoasă legenda spune că vestea Învierii n-a fost crezută şi se discută mult în pieţele publice. O femeie credincioasă, care precupeţea un coş cu ouă, a rostit amărâtă: “Nu credeţi voi?! Veţi crede când se vor roşi ouăle acestea!” Şi… ouăle s-au roşit!

Tradiţii

Sărbătoarea Sfintelor Paşti, rămâne, alături de cea a Naşterii Mântuitorului, una dintre cele mai importante sărbători creştine a românilor dar şi a altor popoare. Credinţa creştină spune că oul este mormântul purtător de viaţă, prefigurând Învierea din morţi a lui Iisus Christos. De ouăle vopsite de Paşti se leagă o mulţime de obiceiuri şi superstiţii despre care vom vorbi mai jos. Ouăle se vopsesc în Joia Mare; tot atunci se pregăteşte pasca, prăjitura pascală, în formă rotundă pentru că se spune că aşa au fost scutecele lui Iisus – rotunde. De obicei, se mănâncă miel, sub diferite forme şi acesta îl reprezintă pe Iisus Christos – Mielul jertfit. În noaptea Învierii, oamenii merg la biserică “să ia lumină”. Lumânarea-lumina fiind simbolul Învierii, Lumina lui Christos.Dacă mulţi vopseau numai ouă roşii, astăzi ele se vopsesc în mai multe culori. Acest obicei diferă de la popor la popor : în Olanda se vopsesc verzi, în Germania sunt colorate divers, iar în Marea Britanie au apărut ouăle de ciocolată, care s-au răspândit repede peste tot. În unele ţări există obiceiul ca ouăle să fie ascunse în iarbă şi copiii trebuie să le caute acolo. De vreo doi ani acest obicei a început să fie practicat şi la noi. Sunt multe tradiţii şi obiceiuri de Paşti, printre care şi obiceiul ca cei care sunt pe drum în această perioadă şi nu au de unde să ia anafura, să mănânce muguri de salcie sau de măr. Un alt obicei, mult mai nou este Iepuraşul de Paşti. În antichitate era considerat simbolul fertilităţii, existând credinţa că lumea se naşte dintr-un ou imens. În timpurile noastre a apărut ca simbol al primăverii care renaşte natura şi a devenit un obicei ca de Paşti să fie făcuţi Iepuraşi pascali din turtă dulce sau ciocolată. Şi la noi obiceiul există şi face bucuria copiilor pentru că iepuraşul le aduce daruri.

Superstiţii de Paşti

Încă din Duminica Floriilor şi continuând cu Săptămâna Mare, vom întâlni numeroase tradiţii, obiceiuri, dar şi superstiţii. Se spune că ducând acasă ramuri de salcie sfinţită în Duminica Intrării în Ierusalim şi punându-le pe tocul uşii, ferim casa de duhuri rele.Mergând mai departe, cele mai importante zile ale Săptămânii Patimilor sunt Joia Mare şi Vinerea Seacă urmate de noaptea Învierii. Dacă în primele zile ale săptămânii se face curăţenia casei şi gospodăriei, în Joia Mare, zisă şi Joia Neagră, superstiţia spune că nu e bine să dormi în această zi pentru că vei fi leneş şi netrebnic tot anul. În unele zone ale ţării, în special la sate, torsul, ţesutul, spălatul rufelor, sunt de rău augur. Ele trebuie făcute până în Joia Mare, pentru că altfel, un personaj mitologic feminin – Joimăriţa – pedepseşte fetele şi femeile care fac astfel de treburi în acea zi. În Joia Mare femeile pot “umple borşul”, despre care se spune că nu se strică tot anul. În aceeaşi zi se vopsesc ouăle roşii. O altă zi foarte importantă este Vinerea Mare, Vinerea Seacă sau Vinerea Neagră a Prohodului. În această zi trebuie să se ţină post negru; nu se coase, nu se toarce, nu se face pâine pentru că superstiţia spune că cine face asta, va orbi. Dacă pui borş în Vinerea Mare, vine necuratul, se scaldă-n el şi ţi-l strică. Nu e bine să se semene nimic în Vinerea Mare, pentru că tot ce pui în pământ în Vinerea Seacă, se usucă sau e fără rod. Lumânarea cu care s-a luat Lumina de la biserică în noaptea Învierii, trebuie să fie păstrată. Superstiţia spune că în tot timpul anului, ea poate fi aprinsă în caz de furtună, calamitate sau necaz mare. Este bună şi în caz de boală. În fine, se spune că nu e bine să dai de pomană ouă încondeiate că nu le primeşte Dumnezeu. Despre cei care ciocnesc ouăle de Paşti, se spune că se vor întâlni pe lumea cealaltă. Cel ce sparge oul are dreptul să-l ia; dacă celălalt refuză să i-l dea, acesta îl va mânca stricat pe lumea cealaltă.

Alte superstiţii de Paşti

În Bucovina – şi numai acolo – fetele spală limba clopotului cu apă neîncepută şi tot cu ea se spală în dimineaţa de Paşti; astfel spune o superstiţie că vor fi frumoase tot anul şi curtate de flăcăi. Tot de Paşti, flăcăii îşi aleg un “staroste-crai”, care le judecă greşelile făcute de-a lungul anului. Cei vinovaţi sunt purtaţi în jurul bisericii şi bătuţi cu vergi. În Călăraşi, oamenii aduc cocoşi la Înviere: cel al cărui cocoş cantă primul în această noapte, va fi norocos tot anul; apoi cocoşii sunt daţi de pomană nevoiaşilor, pentru pomenirea morţilor. Se spune că, dacă în ziua de Paşti, primul care-ţi trece pragul este un bărbat, tot anul îţi va merge bine. Un alt obicei este cel al spălatului cu apă neîncepută în care s-a pus un ou roşu pentru a fi mereu sănătos şi rumen în obraji, un fir de iarbă verde pentru belşug în gospodărie şi un bănuţ de argint pentru spor în casă. În Transilvania este răspândit obiceiul “udatului”. Iniţial era făcut cu apă pentru trezirea-Inviere de Paşti; mai apoi el s-a transformat în udatul cu parfum şi se practică în zona respectivă în special de tineri.
Şi nu uitaţi: sfinţirea coşului pascal va aduce belşug, sănătate şi o inimă plină de dragoste

*Alte Superstitii de Pasti – click aici

REDACŢIA

Prima săptămână după Duminica Paştelui este denumită Săptămâna Luminată. În popor există credinţa că odată cu Învierea Domnului nostru Iisus Christos se deschide raiul pentru cei ţinuţi în iad, de la Adam şi până la venirea Mântuitorului şi rămâne deschis de la Înviere până la Duminica Tomei. După o veche datină, în biserici se scoate uşa din mijloc a altarului, care e pusă deoparte şi stă aşa toată Săptămâna Paştelui sau Săptămâna Luminată. În această săptămână nu se fac nunţi, iar zilele ei se petrec conform datinii, tradiţiei şi obiceiului, astfel:
În Lunea Alba, în unele locuri există obiceiul udatului şi al umblatului cu pasca pentru vestirea Învierii, la rude, neamuri, părinţi, naşii, în familia lărgită. Cine moare în Lunea Alba ajunge-n Rai, nejudecat.
În Marţea Alba, femeile slobozesc Păresimile, adică citirea pomelnicului în timpul postului şi fac pomeni pentru vii şi morţi. În această zi nu se lucrează.
Miercurea după Paşti, zisă Sf.Mercurie, bărbaţii pot lucra la câmp; femeile însă ţin această zi pentru a nu se îmbolnăvi de picioare, „de dânsele”. Ele mai spun că nu e bine a lucra, altfel e rău de pureci. Acum este ziua când se ţine „nunta şoarecilor”; cine nu ţine această zi, acestuia şoarecii îi vor roade grânele, hainele şi bucaţele. Ca obicei, este paparuga sau dodoloiul: se merge la pădure după flori şi buciumei (beţe de alun); se aduc acasă nouă buciumei uscaţi.
Ziua de Joi mai este numită „Joia verde”, „Joia rea” sau „Joile Domneşti”, acestea fiind zilele de Joi de după Paşti şi până la Duminica Mare a Rusaliilor. Această zi este ţinută mai cu seamă de femei, pentru ca grindina să nu strice holdele, să nu cheme seceta, pentru boli, şi pentru rodul pomilor. Sunt multe obiceiuri legate de ziua aceasta din Săptămâna Luminată: se dă de pomană peşte, se pomenesc morţii, se pune foc sub pomi contra omizilor; în zori se face focul cu cei nouă buciumei pentru a încălzi sufletele morţilor. Are loc Slobozitul Păresimilor, slobozitul ritual al apei pentru morţi, o fată sau băiat, după cum e decedatul femeie sau bărbat, cară 44 găleţi cu apă, apoi se pun două lumânări încrucişate, se aprind la toate patru capetele se pun pe o troacă şi se slobozesc în fântână, pentru apa morţilor.
În ziua de Vineri, zisă Fântâniţa sau Vinerea Scumpă, se sărbătoreşte Izvorul Tămăduirii, un praznic ce datează din a doua jumătate a primului mileniu creştin. După Sfânta Liturghie, în toate bisericile se face o sfinţire a apei, zisa „agheasmă mică” (spre deosebire de „agheasma mare” a Bobotezei), după o rânduială adecvată Săptămânii Luminate. După Vinerea Scumpă se da dezlegare la ploi.
Prima Duminică după Paşti, numită Duminică Tomei sau Paştile Mici sau Druştele, este o sărbătoare consacrată morţilor; acum se fac pomeniri pentru cei înecaţi.

*Material făcut în colaborare cu Revista de Rugăciuni www.rugaciuni.ro

Poporul român numeşte ziua de 17 Martie a fiecărui an – Alexiile. În această zi este pomenit cuviosul Alexie, zis „omul lui Dumnezeu”; românii îi mai spun şi „Alexie cel Cald”. Legenda spune că era fiu de împărat, cununat cu forţa de tatăl său; Alexie, după cununie, a plecat în pribegie şi apoi s-a călugărit. Murind egumenul acelei mănăstiri, călugării au vrut să-l aleagă pe Alexie, pentru credinţa lui, dar acesta s-a împotrivit. La stăruinţele lor, el a lepădat straiul călugăresc, s-a întors la curtea tatălui său, neştiut, unde a trăit într-o colibă, nerecunoscut de nimeni şi a murit tot aşa, doar că ţinea în mână o scrisoare în care era dezvăluit cine era el. Alexie a dus o viaţă simplă, cuvioasa şi plină de pioşenie, de aceea i s-a spus „omul lui Dumnezeu”. Se spune că de atunci, preotul întreabă la cununie de trei ori pe miri, dacă vor să se cunune, ca să nu fie cununaţi cu forţa, ca Alexie.

Superstiţiile Alexiilor

Spuneam că lui Alexie i se spunea şi „cel Cald”; el a fost denumit astfel deoarece se crede că el dezgheaţă pământul, aduce căldura şi vremea bună. Se spune că în ziua de Alexii peştii „bat” apa pentru prima dată şi că pescarii trebuie să înghită un mic peştişor viu şi să postească toată ziua ca să aibă noroc la pescuit. Aceasta este şi ziua în care broaştele cântă pentru prima oară; dacă ele canta prima oară în această zi, superstiţia spune ca primăvara va fi frumoasă, călduroasă, însorită, fără ninsoare şi frig. Dacă gazele şi rozătoarele ies înainte de Alexii sau dacă broaştele cântă înainte de această zi, se spune că va mai fi îngheţ şi frig în primăvara respectivă. O altă superstiţie legată de vreme: în ziua de Alexii, copiii prindeau cu un ac într-un păr, un cărăbuş. Dacă acesta rezista până dimineaţă, anul care urmă ar fi fost un an prost, cu vreme capricioasă şi neprielnica pentru recolta. Dacă murea, însemna că anul va avea vreme bună pentru recoltă.

REDACŢIA

Această zi de pomenire a celor 40 de Mucenici din Sevastia se sărbătoreşte întotdeauna pe 9 Martie. Cei 40 au fost soldaţii creştini sacrificaţi de către împăratul roman păgân Licinius, primind cununa martiriului ca vrednici apărători ai dreptei credinţe. Este o sărbătoare religioasă ortodoxă, care s-a suprapus peste tradiţia păgână a „Moşilor”, despre care se spune că alungă zilele de Babe şi aduc vremea bună. 9 Martie este ziua în care primăvara îşi intra în drepturi. Este obiceiul ca în această zi să se facă „mucenici” sau „sfinţişori”, pe care românii le fac şi le dau spre pomenire în ziua Sfinţilor Mucenici, de Moşi; aceştia sunt aluaturi coapte sau fierte, cu nucă şi miere.

Superstiţii de 9 Martie

Se spune că Moşii-Sfinţii bat cu bâtele în pământ să gonească îngheţul, să vină căldura, dând drumul primăverii. Se spune că dacă plouă în ziua de Mucenici, sigur va ploua şi de Paşti. Se crede că în această zi vin berzele aducătoare de noroc şi de… copii. Se spune că dacă tună pe 9 Martie, vara va fi roditoare, iar dacă tună înainte de această zi, în Săptămâna Alba, vara va fi seacă. Superstiţia mai spune că apa de ploaie căzută acum, de Moşi, este bună pentru dureri de cap şi pentru ochi. Tot în această zi, se mai spune că cei care au livada sau vie, trebuie să bea 40 de paharele cu vin sau ţuica şi să verse câteva picături pe vie sau pomi pentru ca plantelor să le meargă bine tot anul şi roadele să fie bogate. Cu timpul, s-a pierdut semnificaţia benefică pentru vie sau livadă, păstrându-se doar superstiţia celor 40 de pahare care, se spune, te fac rumen şi sănătos tot anul. Astfel, în ziua de Mucenici, pe 9 Martie, în locurile unde superstiţia s-a păstrat şi se practică, rar întâlneşti un bărbat treaz în această zi. Uneori şi femei…

*Citeşte şi despre Legenda fără sfârşit Dochia, Babele şi Moşii (1 – 9 Martie) – aici

REDACŢIA

Nesecatul izvor de datini şi obiceiuri româneşti ne-a lăsat moştenire legenda fără sfârşit a Babei Dochia. Spun „fără sfârşit” deoarece ea se repetă în fiecare an şi aşa va fi, probabil, până cine-ştie când…
Superstiţia spune că în perioada 1 – 9 Martie românii îşi aleg câte o zi din săptămână, de regulă ziua în care s-au născut, Luni sau Joi sau altă zi, şi că, după cum va fi ziua: noroasă, însorită, geroasă, ploioasă, caldă, aşa va fi tot anul celui ce şi-a ales ziua respectivă. Aceste zile sunt aşa-zisele BABE.
Legenda spune că Dochia avea o turmă de oi dată în grijă unor flăcăi. La sfârşitul lui Februarie, aceştia rătăceau pe munte oile, iar Dochia, furioasă, îi pedepsea şi pleca, pe un ger cumplit, îmbrăcată cu 9 cojoace, să-şi caute oile pe munte. A mers ce-a mers şi în prima zi a lepădat un cojoc fiindcă se încălzise şi oile tot nu le găsise. În a 2-a zi vremea s-a îndreptat şi Baba Dochia a mai lepădat un cojoc şi a blestemat zeii care tot schimbau vremea. În a 3-a zi la fel. Şi aşa până-ntr-a 9-a când lepădase toate cojoacele din cauza vremii frumoase, îşi găsise oile şi voia să coboare în sat. Dar Martie, supărat de blestemele Dochiei, a luat cu împrumut de la frate-său Februarie, un ger napraznic pe care l-a abătut asupra Dochiei cea fără de cojoace, îngheţând-o de vie. Alte legende spun că a fost prefăcută în stână de piatră; chiar munţii noştrii Bucegi poartă o astfel de piatră numită BABELE.
Oricum, Dochia şi-a găsit sfârşitul în ziua a 9-a a lui Martie. Mare bucurie jos în sat, unde flăcăii tocmiţi şi pedepsiţi de ea, au încins un „priveghi” straşnic, stropit cu câte 40 de pahare cu vin. Astfel, în 9 Martie de MOŞI, a rămas obiceiul ca bărbaţii să bea 40 de pahare; se mai spune că sunt 40 de pahare pentru 40 de Mucenici; şi obiceiul să se facă zişii „mucenici”: colaci unşi cu miere şi nucă în Moldova, opturi din cocă fierte cu nucă în alte zone, acestea toate pentru pomenire. Oricum, nu sunt singurele lucruri care se întâmplă la 9 Martie; la sate sunt aprinse focuri ritualice de purificare, cenuşa fiind împrăştiată pe câmp pentru roade bogate sau în jurul caselor spre a le feri de rele. În mediul urban acest obicei nu se mai păstrează, dar, de MOŞI, încă se spune că dacă bărbaţii beau 40 de pahare, o să le meargă bine, iar femeile încă mai fac şi la oraş „mucenici”. Cum vine după 8 Martie – ziua femeilor – e bine că au şi bărbaţii o zi a lor, chiar dacă e numită „de MOŞI”.
Dar tot nu credem să le facă bine 40 de pahare…

*Citeşte mai multe despre „Moşii sau Mucenicii – 9 martie” – aici
*Dar şi despre „Cele 7 zile şi secretele acestora” – aici

REDACŢIA

“Dragobetele saruta toate fetele!”
— numit si “Logodnicul pasarilor”

Dragobete este numit Cupidonul romanesc. Considerat corespondentul autohton al lui Eros, Dragobete – fiul Dochiei, aratos si iubaret – este sarbatorit la sate pe data de 24 februarie. Patronul indragostitilor din Romania mai este numit si “Cap de Primavara” deoarece la aceasta data incepeau lucrarile agricole la sate. Legenda spune ca la inceputul primaverii, cand se trezeste natura, Dragobete oficia in cer nuntile pasarilor si animalelor, de unde si porecla ce i-a fost data: “Logodnicul pasarilor”.

Dupa modelul nuntilor de primavara facute de Dragobete in aceasta perioada, obiceiul s-a extins si la oameni. Si nici nu e de mirare, deoarece tinerii nu puteau sa piarda un moment atat de potrivit pentru jocurile dragostei. Astfel, la 24 februarie, traditia ii aduce pe tineri impreuna si – precum pasarile – ei se “logodesc” in aceasta zi pentru a petrece impreuna. Uneori aceste logodne simbolice se transformau in cupluri fericite, care traiau pana la adanci batraneti. Dupa “logodna” de Dragobete, ziua continua si se incheie cu petreceri, veselie, lautari si mese imbelsugate. Beneficiari sunt tinerii indragostiti, care-l sarbatoresc astfel pe patronul lor – Dragobete. Astazi obiceiul mai este pastrat la sate, cei din mediul urban sarbatorindu-l pe Sf.Valentin, care de fapt este o sarbatoare catolica.
Ziua indragostitilor din 24 februarie a nascut superstitia ca cei care se logodesc – simbolic sau cu adevarat – in aceasta zi, vor fi sanatosi si avuti tot anul. Superstitia mai pune insa si o conditie pentru a dobandi belsugul si sanatatea, continuta in dictonul:
“Dragobetele saruta toate fetele!”

*Citeste si:
– “Superstiţii de Sf. Valentin” – aici
– “Dragobete sau Sf. Valentin?” – aici
– “Cum te distrezi de Valentine`s Day, în funcție de zodia ta” – aici
– “Poate fi Ziua Îndrăgostiţilor un test?” – aici

REDACŢIA

O astfel de sărbătoare nu putea să dăinuie fără a creea şi superstiţii. Iată câteva dintre acestea:
Se spune că dacă în ziua de Sf. Valentin găseşti o mănuşă, proprietarul acesteia îţi va fi alesul. Tot astfel, primul nume pe care îl auzi în această zi, va fi purtat de către cel sortit ţie.
Dacă pe de-asupra capului tău zboară o vrabie în această zi, te vei căsători cu un om sărac. Dacă zboară un sticlete, căsătoria va fi cu un milionar.
Altă drăguţă superstiţie: alege o păpădie şi suflă peste ea, câte pufuri rămân pe ea, atâţia copii vei avea!
Ortodox sau catolic, Sf.Valentin sau Dragobete, cu sau fără superstiţii, îndrăgostiţii se bucură de fiecare prilej de a-şi arăta iubirea.
… Şi ce poate fi mai frumos decât dragostea?!..

*Citeste si:
– “Dragobete sau Sf. Valentin?” – aici
– “Cum te distrezi de Valentine`s Day, în funcție de zodia ta” – aici
– “Poate fi Ziua Îndrăgostiţilor un test?” – aici

REDACŢIA

Postul Crăciunului – Obiceiuri şi superstiţii

Obiceiurile sunt legate de Lăsata Secului, când se fac plăcinte cu brânză, se bea vin şi se mănâncă friptură. Dar superstiţia spune că dacă pieptul găinii adusă la masă este gras, iarna va fi grea, viscolită şi geroasă. Dimpotrivă, pieptul slab al găinii prevesteşte o iarnă blândă şi o vară rodnică.
În unele părţi ale ţării, fetele mari care nu şi-au găsit încă ursitul, procedează la „bătutul pernelor”; se crede că o astfel de „corecţie” îmblânzeşte soarta, care le va aduce în prag peţitori. Mai sunt câteva superstiţii: se spune că nu e bine să arunci resturile de la masa de Lăsata Secului decât spre Răsărit, altfel păsările vor ciuguli toată recolta de boabe; pentru a fi feriţi de pagube, gospodinele trebuie să aşeze oalele cu gură-n jos.
Alte superstiţii se referă la treburile casnice ale femeilor: nu se coase, nu se toarce, nu se ţese de Lăsata Secului pentru că altfel gospodăria poate fi lovită de rele, de boli şi distrugeri. Dacă dai împrumut ceva din casă, superstiţia spune, la sate, că se vor înmulţi lupii şi vor coborî în sat. Acum se dau de pomană turte de mălai pentru morţi şi vii.
Şi – foarte important la ţară – de acum încolo încep şezătorile.

*Mai multe despre ce trebuie facut în Postul Crăciunului aflaţi pe www.rugaciuni.ro

REDACŢIA

Superstiţiile zilei de 6 Decembrie

Ideea de „Moş Nicolae” a apărut cu multe mii de ani înainte, în Scandinavia, unde se spunea că zeul lor suprem, Odin, aducea copiilor daruri. Şi în nordul Germaniei se spune că cel căruia acum îi spunem Moş Nicolae, era atunci zeul Thor, care conducea o caleaşcă trasă de două capre numite Cracker (Spărgătorul) şi Cruncher (Ronţăilă). Numeroase popoare cunosc în tradiţia lor pe Moş Nicolae sub diverse forme. La creştinii din Ghana, moşul vine din junglă, în Hawai vine cu barca, în Danemarca soseşte cu o sanie trasă de reni şi cu elfi care-l ajută. Polonezii spun că darurile din ghetuţele copiilor vin din stele, ungurii susţin că îngerii aduc copiilor bomboane sau nuieluşe, iar în Siria darurile sunt aduse de o cămilă tânără. La noi se spune doar că Moş Nicolae aduce daruri copiilor cuminţi şi nuieluşe celor răi.
În popor se spune că odată cu venirea zilei de Sf. Nicolae, iarna poate începe. Dacă pe 6 Decembrie ninge, este semn că Moşul îşi scutură barba. De Sf. Nicolae se pun crenguţe de pomi roditori în apă, la căldură, dacă acestea înverzesc până la Anul Nou acesta va fi mânos. Ziua de 6 Decembrie este numită în popor şi Sănicoară. Se spune că în această zi binele învinge răul prin credinţa lui Sănicoară şi astfel se încheie perioada de făcut farmece, vrăji şi prevestiri, care nu vor fi reluate până la Anul Nou.
Gospodarii încep pregătirile pentru Ignat şi pentru Sărbătoarea Crăciunului.

*Citeşte şi „Sfântul Nicolae – istoric” – aici.

REDACŢIA

Din vremurile întunecate ale precreştinismului a rămas obiceiul ca la sfârşitul anului să faci sacrificii. La noi, românii, ritualul tăierii porcului are loc la 20 Decembrie, de Ignat. De unde vine acest obicei? În vechime oamenii au observat că până în preajma solstiţiului de iarnă, Soarele îşi “pierde puterea”. Astfel, precreştinii sacrificau un animal, de obicei un porc, pentru a oferi sângele său Soarelui, ca să se întremeze. Nu este exclus ca în vremurile de demult să fi fost sacrificaţi chiar oameni; la noi există zicala „Ignatul are rânduit să moară negreşit un om de ziua sa” ceea ce ar putea fi o urmă a ancestralului ritual de sacrificiu uman. Numele acestei zile – Ignatul – vine de la focurile pe care se sacrificau animalele, „ignis” înseamnând „foc”.

Ritualul tăierii porcului a atras după sine şi multe superstiţii; dintre care cea care face pronosticuri asupra felului în care va fi iarna: dacă splina porcului e groasă – iarna va fi grea, cu geruri şi zăpezi mari; dacă splina este subţire – iarna va fi mai blândă. Se spune că la tăierea porcului nu trebuie să asiste un om milos, pentru că porcul moare greu şi carnea lui nu va mai fi fragedă. La sate, fetele care-şi doresc părul lung, bogat şi mătăsos, trebuie să mănânce o bucăţică din splina porcului. Superstiţia mai spune că vei fi ferit de rele dacă te mânjeşti cu sângele unui porc negru; la fel, dacă vrei să ai copiii rumeni şi sănătoşi ei trebuie mânjiţi cu sânge proaspăt. În unele zone, după tăierea porcului, se face o crestătură în formă de cruce pe ceafa lui, pentru că – se spune – pe acolo îi iese sufletul. În ziua de Ignat nu se munceşte, în afara celor trebuitoare pregătirii porcului. Dacă trebuie să lucreze, gospodinele nu o pot face decât după ce au văzut sângele porcului; altfel – se spune că – ele vor grohăi ca porcul sau aceştia le vor tăvăli rufele întinse la uscat. În alte zone, sângele proaspăt este amestecat cu mălai, se fac turte puse la uscat, apoi se macină şi cu praful obţinut se afumă copiii cu guturai sau oamenii bolnavi de spaimă sau nălucă. În toate locurile, însă, se obişnuieşte a se face „pomana porcului” – şi asta, tot ca o rămăşiţă a obiceiului precreştin de sacrificare rituală.

Se spune că în noaptea dinaintea Ignatului porcul îşi visează cuţitul sau se visează cu mărgele roşii la gât. Poate aşa este, poate nu. Adică de ce n-ar avea şi porcii vise premonitorii? Părerile, chiar şi în cazul superstiţiilor, diferă de la o regiune la alta. Totuşi, ce se întâmplă dacă omul visează acest animal? În Revista de interpretare a Viselor – www.oniromantie.ro – aveţi la dispoziţie 18 explicaţii în acest sens.

Tot pe 20 Decembrie este sărbătorit Sfântul Mucenic Ignatie Teoforul. Află cine a fost el – aici.

REDACŢIA

În ziua de 8 Noiembrie se cinsteşte întregul sobor al îngerilor, împreună cu Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil. Despre Arhanghelul Gavriil ştim că este vestitorul lui Ioachim şi al Anei, părinţii Mariei, că o vor avea pe aceasta, la bătrâneţe. De asemenea, Arhanghelul Gavriil a vestit-o pe Fecioara Maria că va naşte pruncul Tatălui Ceresc, pe Iisus Christos, Salvatorul şi Izbăvitorul nostru. Arhanghelul Mihail este considerat ca fiind căpetenia oştilor cereşti-îngereşti, acela care, la sfârşitul lumii va lupta cu Diavolul si Satana şi despre care se spune că nu stă în Răi decât în Vinerea Mare şi de Paşti, în restul timpului fiind în misiune pe pământ.

Obiceiuri

În Sâmbăta dinaintea zilei Sfinţilor Mihail şi Gavriil se fac praznice pentru pomenirea morţilor, iar finii merg la naşi cu colaci. Ziua de 8 Noiembrie mai este numită şi „Năpustitul areţilor” sau „Vara Arhanghelilor” care ţine doar o zi. De unde vine prima denumire? De la obiceiul ciobanilor de a amesteca berbecii (areţii cu oile în această zi; berbecii se „năpustesc” asupra oilor pentru împerechere şi, de aici numele de „năpustitul areţilor”). Pe lângă „Vara Arhanghelilor” mai sunt încă 3-4 zile mai călduroase, undeva între 8 Noiembrie şi 25 Decembrie, denumite „vara iernii”.

Superstiţii

În popor, se spune despre Arhanghelul Mihail că are putere asupra Soarelui şi a Lunii, pe care le eliberează din puterea dracilor, atunci când aceştia le fură (eclipse). De asemenea, se spune că are putere asupra soţiei lui Scaraoţchi, Mamareaua, care vrea să dea drumul la ger, pe pământ, dintr-odată; Arhanghelul Mihail o ţine şi da drumul gerului pe îndelete, ca să se obişnuiască oamenii cu el. La fel se spune că stă la capul omului care trage să moară ca să-i conducă sufletul în Rai; sau la picioarele omului dacă acesta se va face bine. Superstiţia spune că dacă faci o turtă şi o arunci între oi la „năpustitul areţilor” şi turta cade cu faţa-n sus, vei avea miei mulţi şi sănătoşi. De ziua Sfinţilor Arhangheli Mihail şi Gavriil este bine să aprinzi o lumânare ca să ai „lumina” pe cealaltă lume; este bine să aprinzi şi pentru morţii fără lumânare, sinucigaşii sau osândiţii. Superstiţia spune că cei care lucrează în această zi, se vor chinui mult înainte de moarte.

*Citeşte mai multe amănunte despre Sfinţii Arhangheli Mihail şi Gavriil – istoric – aici.

REDACŢIA
*Material realizat în colaborare cu Revista de Rugăciuni şi Spiritualitate www.rugaciuni.ro

Ovidenia, ziua intrării Maicii Domnului în Biserică este socotită în popor drept zi magică. În această zi se fac previziuni despre vreme şi oamenii se împacă unii cu alţii prin iertare. Există superstiţia că dacă pui la icoane un vas cu apă şi aprinzi o lumânare, apa respectivă poate fi bună de leac în diverse boli. Se spune că în ziua de Ovidenie se deschid cerurile şi, acum, cei neprihăniţi cu duhul pot înţelege „graiul” animalelor. De Ovidenie se ung uşile şi ferestrele cu usturoi împotriva relelor şi a farmecelor care acum încep să lucreze. Se fac pomeni pentru cei înecaţi şi pentru cei morţi fără lumânare. Cei care ţin Ovidenia cred că vor avea spor în hambare şi belşug în casă; tot astfel se spune că ologii se pot vindeca de Ovidenie. Considerată o zi magică, Ovidenia este ţinută cu sfinţenie la sate.

21 Noiembrie – Intrarea Maicii Domnului în Biserică

Părinţii Maicii Domnului au fost Ioachim, care se trăgea din neam de împărat cu obârşia din David şi Ana, fiica preotului Natan din neamul lui Aaron; ei locuiau în Nazaret. În Galileeia acelor timpuri era de ocară să nu ai copii şi cei doi s-au rugat mult să nu fie de ruşinea lumii şi să le dea Dumnezeu şi lor un copil, promiţând că, dacă se va naşte, pruncul va fi dedicat lui Dumnezeu. Binecuvântarea Lui s-a pogorât asupra celor doi şi astfel Ana, bătrâna fiind, a născut-o pe Maria.
Conform promisiunii făcute în rugăciunile lor, cei doi au dus-o pe Maria la vârsta de 3 ani la Templul din Ierusalim, încredinţând-o patriarhului Zaharia, care avea să devină tot la bătrâneţe, tatăl lui Ioan Botezătorul.
Maria a stat la Templu vreme de 12 ani; se spune că în acest timp a fost hrănită cu hrană cerească de către Arhanghelul Gavriil. Înainte de vreme a Bunei Vestiri, Maria a fost încredinţată logodnicului ei Iosif, ca păzitor şi martor al fecioriei ei.
Ziua intrării Sfintei Maria în Biserică este numită în calendarul popular – Ovidenie.

REDACŢIA
*Material realizat în colaborare cu Revista de Rugăciuni şi Spiritualitate www.rugaciuni.ro