Când spui Brazilia, gândul te duce la samba tradiţională, la fotbalul care se învaţă de la vârste fragede pe nisipurile plajelor, la cafeaua care s-a răspândit în toată lumea şi, bineînţeles, la vestitul Carnaval de la Rio, care are loc în fiecare an, înainte cu 40 de zile de Paşti şi care scoate în stradă toată suflarea braziliană, ale cărei rânduri se îngroaşă, în perioada respectivă, cu miile de turişti străini, veniţi din toate colţurile lumii, să asiste la eclatanta (impresionanta, strălucitoarea) întrecere a şcolilor de samba. Brazilienii sunt recunoscuţi ca mistici; cerul şi fantasmele, mai mult ca orice, sunt mai aproape de sufletul lor; şi, bineînţeles, sunt superstiţioşi.
Iată un scurt istoric al principalelor superstiţii braziliene.
Macumba-voodoo
Dacă nu se poate scrie o istorie a lumii fără a vorbi şi de cultură neagră (pentru că, deşi au ajuns în lumea întreagă ca sclavi, ei nu şi-au uitat rădăcinile şi nici nu au renunţat la magia africană), tot astfel nu pot fi omise din superstiţiile braziliene nici ritualurile voodoo, candombe şi macumba. Arta mistică a sclavilor afro-brazilieni, voodoo – ajunsă în Brazilia din Africa – a îmbinat ritualul cu superstiţia. Brazilieni sunt preponderent catolici, dar superstiţiile lor îşi au rădăcinile în practicile sclavilor negri din Angola şi în ritualurile vodoo (care a luat naştere în Haiti, ca un „cult” ce unea religiile creştine, africane şi islamice). Care pătrunzând în Brazilia a găsit o cultură a indigenilor insuficient de puternică pentru o fuziune şi astfel au apărut candombe şi macumba voodoo, care poartă în ele urmele animismului african, amestecul de religii, dar şi superstiţia. Ritualurile macumba-voodoo şi dansul candombe sunt un amestec de vrajă, mit, credinţă şi superstiţie; totul desfăşurat pe ritmuri mai lente sau mai „îndrăcite”, care folosesc „păpuşi” pentru „descântece” (cam ca vrăjitoarele de la noi), focul şi, uneori, plantele halucinogene. Există superstiţia că aceste ritualuri pot aduce răul sau binele, în funcţie de dorinţa celor care le practică; pot însănătoşi sau îmbolnăvi pe cineva, dar servesc şi la adorarea spiritelor bune sau rele, după caz. Acestea se practică într-un cvasi-secret, din motive diverse: se crede că astfel vor avea împlinire, pe de o parte, iar pe altă parte, în mod oficial, ele nu sunt agreeate. Cu toate acestea, există superstiţii legate de sărbătoarea Anului Nou în Brazilia, la care practicantele macumba-voodoo iau parte; îmbrăcate în fuste albastre şi bluze albe, ele merg pentru a o sărbători pe zeiţa apei – Yemanja. O barcă plină cu flori, lumânări şi mărgele este lansată la apă de pe plaja Ipanema din Rio de Janeiro şi e lăsată să plutească pe mare. Tot de Anul Nou, brazilienii mănâncă în mod tradiţional, supă de linte, despre care superstiţia spune că le va aduce noroc şi bogăţie în noul an.
„Joga bonita”
Nu, nu este o superstiţie, ci primul lucru pe care-l învaţa micii brazilieni, când încep să joace fotbal, dar aceasta deviză, care înseamnă „joacă frumos, din inima”, i-a învăţat pe brazilieni să facă fiecare lucru, cu suflet şi ea acţionează cu puterea unei superstiţii în viaţa lor. Existenţa brazilienilor este împletită cu ritmurile de samba sau bossa-nova, dar şi cu ritmurile africane aduse demult de sclavii negrii pe tărâmul lor. În nord-estul Braziliei există o sărbătoare specifică „Bumba-meu-boi”, ca un dans popular brazilian (ca şi românescul Căluş), realizat cu personaje umane şi animale (precum la noi Irozii şi Capra), înscenate prin măşti şi costume. Această superstiţie îşi are originile în secolul al XVIII-lea, ca rezultat al relaţiilor divergente dintre sclavi şi feudali, reflectând condiţiile sociale ale negrilor şi amerindienilor şi demonstrând fragilitatea omului, dar şi forţa brută, reprezentată de bou. În legătură cu acelaşi animal, boul, există superstiţia că dacă pui într-un pahar cu apă o sămânţă de ochiul-boului (Olho-de-boi), aceasta va absorbi toate energiile negative din proximitate; dar i se atribuie şi calităţi telepatice, în sensul că poate absorbi şi gândurile negative, astfel că aceste seminţe se poartă şi că amulete.
Capoeira
Deşi nu este o superstiţie în adevăratul sens al cuvântului, nu se poate vorbi despre superstiţiile braziliene fără a pomeni despre capoeira. Aceasta aparţine culturii tradiţionale braziliene; în forma sa embrionară, ea a apărut ca stil rudimentar de luptă, practicat de sclavii africani, aduşi să muncească pe plantaţiile de trestie de zahăr şi bumbac ale conchistadorilor portughezi. În Africa, de unde se trage, era iniţial dansul razboiniclor triburilor africane, care invocau spiritul războiului, să-i întărească în luptă sau în semn de victorie. Capoeira nu este un dans, deşi e însoţit de muzică; nu este un stil de luptă, deşi evoca atacul şi apărarea; nu este un sport, deşi seamănă; capoeira este un amalgam din toate acestea şi, cu toate că şi-a pierdut caracterul de superstiţie, fiind acum un mod de a privi viaţa, o cale de a-ţi descoperi slăbiciunile şi calităţile, capoeira rămâne o artă africană care şi-a găsit desăvârşirea în Brazilia.
Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Ediţiei de colecţie: “Între psihologie şi parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro
