Folclorul românesc conţine multe descântece de deochi sau altfel spus, de “săgetătura”, deochiul fiind considerat în popor ca o boală de natură magică. Era considerat, şi încă este, ca fiind “vătămarea” cu privirea, cu uitătura, cum se spune. Cel deochiat se îmbolnăveşte, sticla se sparge, vita cade bolnavă şi ea; cel mai adesea sunt deocheaţi copiii. Când cineva se miră prea mult, admira prea tare o persoană, un obiect sau un animal, acela poate deochea subiectul respectiv. Poporul socoteşte această acţiune magică, deşi ea este un fel de vrajă involuntară, provocată de însuşirea pe care o posedă unii de a deochea. Singurul mod de a te feri sunt expresiile: “scuipă-l să nu-l deochi!”, “să nu-i fie de deochi!” şi altele de acest fel. Oricine poate fi deocheat – om plantă, sau animalele domestice, dar, în special, lăuzele pot fi deocheate, de aceea moaşa înainte de a lăsa pe cineva să o vadă, suflă peste lăuză de trei ori şi-i descântă de deochi. Deochiul se manifesta prin dureri de cap, căscat continuu, febră la om, vestejire la plante, tânjeala la animale.

Descântece de deochi

S-a păstrat de-a lungul timpului obiceiul care este folosit şi astăzi, fie la sat şi la oraş, de a “preveni” deochiul, mai ales la copii, printr-o panglică roşie sau un şnur roşu ori o bucată de pânză de aceeaşi culoare ori un obiect de îmbrăcăminte. Se presupune că acestea pot atrage “uitătura” şi aceasta îşi “vărsă” acolo puterea şi astfel copilul scapă de deochi. Ritualul descântecului poate fi diferit de la regiune la regiune; el constă în principal din “stingerea cărbunilor”; într-un vas cu “apă neîncepută” se arunca 3, 6 sau 9 cărbuni aprinşi, rostindu-se diverse incantaţii, precum “ieşi deochi dintre ochi”, “de deochi, de mirare, de strigare, de căscare” şi altele. În acest timp se taie în cruciş pe deasupra apei din ulcică; la sfârşit i se dă deocheatului trei înghiţituri din această apă. Este udat pe ochi, frunte, nas, inimă şi încheieturi, iar apa rămasă se aruncă pe uşorul uşii, rostind “câtă apă rămâne pe lemnul uşii, atâta rău să rămâie pe (urmează numele celui deocheat).

Cum să te păzeşti de deochi

Cel mai sigur este să nu te miri de copil sau de om; iar dacă o faci, să spui “ptiu, să nu-i fie de deochi!” scuipând de trei ori asupra lui. Ceva roşu, cum am spus, este de folos împotriva deochiului. În unele locuri se face copilului un “benghi” cu cenuşă pe frunte sau cu cărbune să-i înnegrească vârful nasului. Superstiţia spune că de vrei să fereşti nou-născutul de deochi, să-l cântăreşti înainte de prima baie. Tot aşa, copilul mai mic de un an nu trebuie lăsat să se uite în oglindă, căci se poate deochea singur.

Bioenergeticienii pun deochiul pe seama unei anumite cantităţi de bioenergie de care dispune fiecare individ. Cei cu carente de bioenergie fiind cei care sunt consideraţi “deochetori”, dar şi cei cu ochii verzi. Descântecul de deochi are funcţia de a debloca facultăţile de regenerare a bioenergiei.


Radu Botez – parapsiholog – Senior Editor
Co-autor a Editei de colectie: “Intre psihologie si parapsihologie” – click aici
www.parapsiholog.ro