Suntem superstiţioşi sau nu? Cât de mult ne organizăm viaţa pe baze raţionale sau pe obiceiuri ancestrale, moştenite de la străbuni? Cât de mult ne influenţează credinţa în superstiţii în viaţa de zi cu zi? Sunt întrebări cărora vom încerca să le răspundem mai jos. Ceea ce dorim de la cititorii noştri este ca ei să aibă în vedere că trăsăturile caracteristice fiecărei zodii au, fiecare, poli teoretici pozitivi şi negativi, iar asta înseamnă că zodiile au în componenţa lor tipuri diferite de nativi, ei fiind influenţaţi unii pozitiv, alţii negativ de diverse planete sau conjuncturi de planete, chiar în interiorul aceleiaşi zodii.
Altfel, n-am avea decât 12 tipuri de superstiţioşi. Ceea ce nu-i posibil! Noi vă dăm doar coordonatele generale, între care putem găsi o varietate uimitoare a gradului de credibilitate al nativilor în superstiţii, grad care depinde de Ascendent, de tema natală a fiecăruia şi de încă multe altele. Să păşim (cu dreptul, ar zice un superstiţios) în intimitatea superstiţiilor zodiacului.
BERBEC – Acest iniţiator prin excelenţă, alert şi dinamic, este împins din urmă de nevoia lui nativă de activitate. Prins în vâltoarea vieţii, Berbecul nu este cel mai dispus să urmeze calea superstiţiilor. El chiar râde de ele şi trece mai departe vijelios. Dar, aceasta este doar partea vizibilă, pentru că el, fiind semn de Foc, are superstiţii legate de acest element. Berbecul nu recunoaşte, dar, de multe ori poate fi auzit: “să nu te joci cu focul!” sau “te-ai ars!”. Superstiţia că jocul cu foc aduce ghinion este rămasă încă de la descoperirea lui de către om, când, mai întâi s-au ars şi abia apoi au prăjit carnea vânatului. De-atunci se trage teamă ancestrală de foc.”Te-ai ars!” e acum folosit cu sensul că te-ai păcălit, ai păţit ceva neplăcut. Cei mai mulţi dintre Berbeci au superstiţii legate de timp; astfel el nu va rupe fila de calendar înainte de a se termina ziua pentru că, zice el, aduce ghinion.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
TAUR – Nativul Taur are un respect profund şi un înalt simţ al banului. Pentru nimic în lume nu da bani din buzunar în zilele de luni, pentru că el crede că astfel va da întreaga săptămână. Sigur, e bucuros să primească bani în ziua de luni, din acelaşi motiv: va primi toată săptămâna. Tot în respectul banului Taurul ridică orice bănuţ găsit, în ideea superstiţioasă ca acesta aduce noroc; de altfel, îl pune în portofel, într-o despărţitură anume, ca să nu-l amestece cu alţii. La sărbătorirea unui An Nou, cel care ţine neapărat să aibă bani în buzunar este Taurul, pentru că superstiţia spune că astfel va avea un an bănos. Unde nu lucrează superstiţia pentru el, este acolo unde se zice că “banul e ochiul dracului”; cu asta Taurul nu este de acord, pentru el banul e ban, şi-atât!
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
GEMENI – Nativul Gemeni este curios din fire, impulsiv şi orator. În orice dispută el va aplica zicala “vorbă dulce mult aduce” pentru că e predestinat să rezolve orice diferend pe cale amiabilă. Ca semn de Aer, se pare că un nativ Gemeni a inventat superstiţia că “aduce ghinion dacă vântul îţi dărâma gardul”, vorbă auzită des în mediul rural. Pentru că – am zice noi – sigur că-i ghinion să-ţi facă aşa stricăciune! Dar la sate se crede că apoi va urma un şir de necazuri pe capul gospodarului cu gardul prăbuşit. Nativii Gemeni mai au diverse superstiţii legate de argint, pe care-l considera norocos. De altfel, culoarea lui preferată este argintiul, pe care-l considera culoare aducătoare de noroc şi bogăţie. Şi nici nu-i de mirare aceasta preferinţă, deoarece planeta care-l guvernează este… Mercur.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
RAC – Personalitate cu o imaginaţie foarte fertilă, Racul este în interiorul său o persoană foarte superstiţioasă. Cele mai multe superstiţii se leagă de guvernatorul zodiei sale – Luna. Dacă vede Lună Noua nativul Rac va pune mâna fără greş pe un obiect din argint, hrănit de superstiţia că astfel va avea noroc la bani. De altfel, el nu iubeşte aurul cât e îndrăgostit de argint, din care, deopotrivă bărbat sau femeie, poarta numeroase bijuterii: colier, brăţări, inele, despre care spune că-i aduc noroc. Racul crede că aduce ghinion să te plimbi cu persoana iubită pe Lună Plină pentru că atunci ies vârcolacii! Îndrăgostit de Apă – elementul zodiei sale – nativul Rac poartă ca breloc sau amuleta ceva făcut din scoici sau cochilii. Femeile-Rac îndrăgesc perlele, despre care spun că le-aduc noroc. Deşi e superstiţios, Racul nu crede în vise.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
LEU – Iată un nativ care n-ar recunoaşte pentru nimic în lume că este superstiţios. Ia să vedem dacă-i aşa sau nu. Din această zodie se aleg cei mai mulţi conducători, patroni, directori. Şi se ştie că sunt foarte numeroşi aceia dintre ei care au, în taină, drept “consilier” un astrolog. Ei cred în vise şi vor să le fie descifrate, dar nu cumva să se afle aceasta! Ca superstiţie (mascată) ei iubesc mult aurul.Dar aurul nu ca valoare, ci ca simbol al măreţiei lor. Nu vor strânge bijuterii din aur, ci vor purta aceste bijuterii sub diverse forme ca să le-aducă noroc. Ca aparţinător al elementului Foc, Leul nu-şi va aprinde ţigara de la un chibrit care a mai aprins două ţigări. Superstiţia spune că cel de-al treilea care-şi aprinde ţigara, va muri. Această superstiţie s-a născut în primul război mondial la soldaţii sub camuflaj; la primul – inamicul îi repera, la al 2-lea îi ţintea şi la al 3-lea… trăgea! Acum, motivul a trecut, superstiţia a rămas.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
FECIOARA – Spirit practic, având o gândire clară şi logică, nativul Fecioara este înspăimântat de tot ce ţine de misterios şi fantastic. Ceea ce-l face foarte superstiţios. Nativul Fecioara tine candela aprinsă, nu fiindcă e prea credincios, ci pentru că el crede în puterea candelei de a-l feri de spirite rele şi vrăji.Toate obiceiurile şi datinile ancestrale sunt ţinute cu multă precizie de nativul Fecioară. Nu coase marţi şi vineri, că-şi coase norocul; nu spală vinerea că-l poceşte Sf. Vineri: duminica o respectă, nu pentru că-i Ziua Domnului, ci pentru că “nu e bine” să lucrezi duminică. Nu umblă noaptea prin pădure ca să nu fie “luat din Căluş” sau de spaimă ielelor. În sfârşit, respectă toate regulile “bunului superstiţios”.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
BALANŢA – E plină de bunătate, gentileţe şi generozitate.Tratează superstiţiile cu o atitudine calmă şi amabilă, caracteristică zodiei sale. Nativul Balanţa este un superstiţios moderat şi neostentativ. Pune şi în asta echilibrul caracteristic. Foarte răbdător din fire, maschează răbdarea sa, trimiţând la zicala: “timpul rezolva totul”. Asta este o superstiţie! Nu timpul rezolva – ci omul! Elementul său – Aer – îl face mai sensibil la superstiţiile legate de acesta: nu fluieră (a fluiera = a sufla Aerul) noaptea sau în casă fiindcă asta cheamă spiritele rele şi crede cu tărie că “dacă suflă vântul în ziua de Crăciun” asta înseamnă ghinion!
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
SCORPION – Este mereu în mişcare, mereu gata de acţiune. Decât să lenevească mai bine inventează ceva. Nativul Scorpion nu este propriu-zis un superstiţios, cât este acela care foloseşte superstiţia pentru atingerea scopurilor sale. El exercita un mare magnetism asupra anturajului, având în priviri o putere aproape hipnotică. Acest aspect inconştient al comportamentului său îl face foarte preocupat de tot ce are legătură cu ocultismul, cu misterul, dându-i impuls pentru cercetarea diferitelor influenţe ale superstiţiei asupra caracterului uman în general şi, asupra celor din anturaj în special, pentru a folosi apoi aceste superstiţii asupra lor. De altfel, guvernatorul zodiei – Pluton – simbolizează energiile subtile, ocultismul şi spiritualitatea. Scorpionul nu crede în noroc, el spune: “norocul şi-l face omul”.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
SĂGETĂTOR – Superstiţios moderat şi oarecum neîncrezător. Simbolul Săgetătorului este centaurul, care-i arăta natura dublă: umană şi animală, care influenţează modul lui de a privi şi aplică superstiţiile. Când se teme de tunete şi spune că “umblă Sf. Ilie cu carul său şi pocneşte din bici”, se manifestă natura sa animală care se teme de dezlănţuirea naturii, iar latura sa umană se întrevede în găsirea unui motiv pentru aceste tunete – biciul. Săgetătorul este mare iubitor de aventură şi călătorii şi provoacă Providenţa cu zicala “nu sta, că-ţi stă norocul”. Spuneam că e oarecum neîncrezător în superstiţii, dar un Săgetător pentru nimic-in-lume nu ţi-ar dărui batiste fără să-ţi ceară un bănuţ, pentru că a face cadou batiste înseamnă despărţire de cel căruia le-ai dăruit!
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
CAPRICORN – Elementul său este Pământ căruia îi este foarte ataşat. El simte nevoia de a se întoarce la natură, la ţară. Poate de aceea, nativii Capricorn respecta multele superstiţii care în mediul rural sunt mult mai bine păstrate şi, uneori, îmbogăţite, decât în oraşe.Şi nu numai că le respectă, dar le şi cunoaşte bine. Nu-şi pune întrebări asupra superstiţiilor, pentru că înţelept cum este ştie că s-au născut din “ceva”. În general superstiţiile Capricornului se leagă de pământ, vreme, condiţii meteo şi recoltă.Sigur că şi nativii Capricorn orăşeni au superstiţii, dar aici ele se îndreaptă către timp, stabilitate, responsabilitate şi altele.Saturn, planeta care-l guvernează îi dictează aceste înclinaţii. El crede că iedera care creşte pe casă, o protejează de demoni şi vrăji; că busuiocul te apără de gânduri şi spirite rele sau că un trifoi cu patru foi purtat în portofel – aduce noroc.
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
VĂRSĂTOR – Una din caracteristicile Vărsătorului este absenţa prejudecăţilor convenţionale. Dintre nativii Vărsător se aleg cercetătorii în domeniul etnografie şi folclor.El cercetează superstiţiile şi nu ştie dacă-i superstiţios sau nu.Nici nu-l interesează. Subiectul în sine este pentru Vărsător doar un izvor bogat la care se adapă setea lui de cunoaştere. Altfel, emotiv, sentimental şi idealist, s-ar putea ca în dragoste să aibă câteva superstiţii. Oricum, el este foarte atent să nu ofere persoanei iubite flori în număr pereche. Şi ce este aceasta? O superstiţie, care spune că florile în număr par se duc la înmormântare, iar cele în număr impar persoanei iubite, altfel atragi nenorocirea asupra ei! Vărsătorul este un superstiţios involuntar!
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici
PEŞTI – Nativul zodiei este o persoană sensibilă, gentilă şi simplă. Este superstiţios ca o babă, indiferent dacă-i femeie sau bărbat. Nativul Peşti este un sentimental şi, mai ales în dragoste, ţine seama de superstiţii. Lăsând la o parte micile cutume care spun cum să te porţi cu persoana iubită, nativul merge mai departe: el îşi cauta mai întâi persoana iubită în compatibilităţile zodiilor şi, abia apoi, în viaţă. N-ar ieşi din casă, Doamne fereşte, decât cu “dreptul” ca să aibă noroc. Dacă a fost nevoit să se întoarcă din drum, mai bine nu mai pleacă deloc, că-i merge rău! Şi dacă trebuie, totuşi, să plece după ce s-a întors din drum, nativul acestui semn face primii trei paşi cu spatele înainte, că asta alunga ghinionul!
*Fragment din “CARTEA Zodiacului” – detalii aici