În Marea Carte care este Biblia, se povesteşte despre proorocul Ilie, care a trăit în sec. al IX-lea i.Ch., pe vremea regelui Ahab. El preamărea pe Dumnezeu, trăia în deplină neprihănire, prevestea seceta şi aducea ploaia, totul cu ajutorul credinţei sale nesmintite în Dumnezeu (1Regi 17-20 ; 2Regi 1-2). Este bine să citiţi dvs. singuri această frumoasă şi adevărata povestire, pentru că sfârşitul ei este minunat: Ilie este ridicat la cer şi pus deoparte, deoarece el nu putea suferi moartea şi, deci, nici învierea, ca fapt imposibil înainte de sacrificiul lui Iisus. Ilie a fost “căruţaşul Raiului” şi din goana lui aruncă fulgere şi traznete asupra păcătoşilor şi a dracilor de pe pământ. Dar cum “Dumnezeu nu doreşte moartea păcătoşilor, ci întoarcerea lor la credinţă” (Ezechiel 33:11), Ilie continua să “vâneze” doar dracii ascunşi pe pământ.

Ce zice datina…

În ziua de 20 iulie, zi în care Ilie a fost răpit într-un car de foc şi s-a înălţat, dispărând, se sărbătoreşte astăzi, în aceiaşi zi, Sfântul Ilie cel care fulgeră şi trazneste.

Odată cu această zi se încheie practicarea obiceiurilor de invocare a ploilor (paparudele, despre care poţi citi mai multe aici). În ziua de Sânt’ Ilie, femeile duc la biserică busuioc, pe care-l pun la icoane, iar după slujba îl duc acasă unde este ars, iar cenuşa sa este pusă la nevoie, pe bubele copiilor. Mărul este pomul lui Ilie. Se spune că până la 20 iulie nu e bine să mănânci mere ca să nu-l superi pe Sf.Ilie şi să te trăznească. În această zi gospodinele duc la biserică şi mere pentru sfinţire; abia apoi se pot mânca, atunci şi după 20 iulie. Se mai spune că în această zi nu este bine să stai sub un carpen, deoarece dracul trage la acest pom şi poţi fi trăznit de Sf.Ilie care-l ţinteşte pe drac. Fă-ţi cruce cât de des poţi când tună, fulgeră şi trazneste – zice credinţă populară – pentru că Dumnezeu a zis lui Ilie: “în toate să dai, dar în cruce să nu dai!“. Fetele nemăritate se scaldă goale în noaptea de Sf.Ilie în lanurile de cânepă; apoi se culca şi dacă visează cânepă verde, vor lua flăcăi; dacă visează cânepă uscată înseamnă că ursitul poate fi un văduv. Se mai spune că în revărsatul zorilor zilei de Sf.Ilie se culeg ierburi de leac, de vrăji, de farmece.

…Leac şi babei colac… se zice în popor!

REDACŢIA