Skip to content

Superstiţiile frizerilor

Am fost la frizer. Nici nu m-am aşezat bine în scaun, când frizerului – care îşi pregătea “instrumentarul” – i-a căzut din mână o foarfecă, iar el a exclamat: “Ptiu, a mai murit un frizer!” şi spre mine: “Mă scuzaţi, astea-s superstiţii de-ale noastre, de-ale frizerilor”. Intrigat şi brusc interesat, l-am rugat să-mi mai spună câteva dintre aceste superstiţii. Iată ce mi-a spus bătrânul frizer.
Despre zilele săptămânii – Dacă frizerul scapa pieptenul în timp ce te tunde, vei avea dezamăgiri; dacă scapi pieptenul când te piepteni tu – te cerţi cu cineva. Dacă te razi pe cap sâmbătă, vei fi mereu datornic. De altfel, frizerii au câte o superstiţie pentru fiecare zi a săptămânii, astfel: dacă te tunzi sau îţi tai părul în zi de luni e semn de sănătate; marţi – de bogăţie; tunzându-te miercuri, vei primi o veste; joi dacă te tunzi primeşti bani; vineri este o zi specială: se spune că dacă vrei să nu ai dureri de cap tot anul, trebuie să te tunzi în Vinerea Mare; sâmbătă de te tunzi, ai noroc în dragoste; duminica e rău de diavol dacă te tunzi! De aceea, cei mai mulţi frizeri nu lucrează duminică.
Despre femei – De multe ori, în frizerii intră şi femei. Despre ele superstiţia spune că: femeile roşcate sunt persoane foarte nervoase şi “le sare ţandăra” foarte uşor, cele brunete sunt femei puternice, blondele sunt timide, dar viclene. Superstiţia este mai blândă cu femeile satene, despre care spune că sunt persoane echilibrate şi destul de nepretenţioase. Tot femeile i-au “informat” pe frizeri că se pot face diverse vrăji cu părul unei persoane care s-a tuns şi dacă vrei să-ţi farmeci iubitul, intră după el în frizerie şi ia fire din părul proaspăt tuns de frizer.
Despre părul clienţilor – De-a lungul timpului s-a născut printre frizeri superstiţia că părul bărbaţilor le poate spune cum sunt aceştia: cei cu părul aspru sunt oameni buni, de omenie; cei cu părul moale au o fire ascunsă; oamenii cu părul creţ sunt veseli şi vorbăreţi; cei cu părul întins sunt oameni iscusiţi; cei ce poartă părul lung sunt plini de forţă, iar cei care se rad în cap sunt oameni inventivi. Cei mai superficiali oameni sunt cei care-şi schimbă culoarea părului, vopsindu-l. Există superstiţii în legătură cu vârtejurile din creştetul capului, astfel: cei care au un vârtej sunt iubareţi; cei care au două vârtejuri vor avea două neveste; iar cei cu trei vârtejuri sunt foarte norocoşi.
Despre copii – Bătrânul frizer îmi spune că există superstiţia ca primul frizer care-l tunde pe copil – contează! Când va fi mare copilul va avea asemănări de caracter cu primul frizer care l-a tuns. De aceea, în popor, se obişnuieşte ca “tăierea moţului” să fie făcută de o persoană cu care ai vrea să semene copilul când va creşte. Superstiţia mai spune că dacă tai părul copilului înainte de a împlini 1 an, copilul se va îmbolnăvi. De asemenea, aduce ghinion dacă piepteni sau tunzi copilul când doarme.
Despre Lună – Pentru creşterea părului, bătrânul frizer spune că trebuie să-l tai sau să-l tunzi pe Lună Plină; dacă tunzi sau tai părul pe Lună Noua el va creşte mai greu şi va fi mai rar.
Dar pe asta o ştiam şi eu…

REDACŢIA

Published inEditorial
consiliere parapsihologica